Duminică, 24 iulie, începând cu ora 10, constănţenii şi turiştii, copii şi adulţi deopotrivă, cu toţii sunt invitaţi să participe la cea de-a cincea ediţie a Crosului Năvodariului.
„Evenimentul este organizat de Primăria Năvodari şi nu are caracter de competiţie. Prin astfel de curse, se doreşte încurajarea sportului şi promovarea alergării în oraşul nostru", au transmis reprezentanţii echipei de organizare.
Cursele pentru copii vor avea loc pe stadionul „Flacăra”, pe un traseu de aproximativ 800 m, în timp ce adulţii vor parcurge o cursă de patru kilometri, pe următorul traseu: stadion „Flacăra” - str. Constanţei - str. Nuferilor - str. Delfinului - str. Plopilor - str. Constanţei spre Biserica Catolică - str. Castanilor - str. Rândunelelor - str. Albinelor - str. Constanţei - stadion „Flacăra”.
Pentru un plus de atractivitate al crosului, organizatorii au pregătit tombole cu premii constând în articole sportive, cupe şi medalii, care îi aşteaptă pe toţi participanţii.
Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0726.191.659 - Florian Adam, dar şi în ziua evenimentului, direct la baza sportivă „Flacăra”, începând cu ora 9.
Foto: Facebook / Clubul Sportiv Năvodari