Cornel Milan: "Ne aşteptăm la clasări între locurile 5-8 la Jocurile Europene de Tir cu Arcul"

108
Cornel Milan:

Articole de la același autor

Preşedintele Federaţiei Române de Tir cu Arcul, Cornel Milan, aşteaptă o evoluţie la cel mai înalt nivel şi o clasare pe locurile 5-8 din partea celor doi sportivi, Mădălina Amăistroaie şi Mario Ţâmpu, care ne reprezintă la Jocurile Europene din Polonia (21 iunie - 2 iulie).

''Doar locul întâi obţine calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 şi nu putem avea pretenţia asta de la doi copii, unul de 19 şi altul de 20 ani. Noi ne aşteptăm să se claseze undeva între locurile 5 şi 8, şi fata şi băiatul, iar la echipe, pentru că vor face o echipă mixtă ne-am dori tot aşa un loc 6-8. Aceste obiective ar fi posibile, chiar dacă sunt undeva la target-ul de sus la ce valoare au, dar aşteptăm multe lucruri de la ei. Depinde şi de conjunctură, de norocul şi culoarul pe care îl au, cu cine te lupţi acolo. Dar se pot obţine aceste rezultate. Acolo în Polonia doar locul întâi obţine calificarea directă şi nu se dau puncte de calificare în rest. Urmează apoi Campionatul Mondial de la Berlin, acolo primii trei se vor califica la Olimpiadă, iar următoarele locuri obţin puncte. Dar acolo va fi mult mai greu ca la Jocurile Europene. Ei sunt acum plecaţi la un concurs în Columbia, tot pentru a strânge puncte de calificare olimpică. Ei fiind aşa de tineri e greu să câştige un concurs important, dar prin participare şi prin adiţia de puncte pe care le vor reuşi cu siguranţă că vor avea şansa lor'', a declarat Cornel Milan.

Ca fapt divers, şeful FRTA a amintit că Mario Ţâmpu a fost primul sportiv român care a obţinut calificarea la Jocurile Europene de la Cracovia.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.382 secunde