Constănțeanul Cristian Pletea a fost învins de chinezul Shuo Yang, scor 2-4 (8-11, 17-19, 13-11, 15-17, 11-6, 3-11), în turul secund al probei de simplu de la Campionatul Mondial de tenis de masă pentru juniori, ce are loc, în aceste zile, la Cape Town (Africa de Sud).
România rămâne, astfel, cu un singur reprezentant în optimile de finală, după ce Rareș Sipoș a trecut la limită, scor 4-3 (8-11, 11-6, 9-11, 16-14, 13-11, 7-11, 11-9), de japonezul Yuto Kizukuri și îl va întâlni mai departe pe vietnamezul Pak Nam Ng.
Pletea, sportiv legitimat la LPS "Nicolae Rotaru", a părăsit și proba de dublu, acolo unde a făcut pereche cu Alexandru Manole. Cei doi au fost învinși de perechea Seungmin Cho/Jaehyun An (ambii Coreea de Sud), scor 0-4 (10-12, 9-11, 7-11, 6-11).