Campionatul Național de rugby, Divizia A - Seria Est

CS Năvodari a bătut Galațiul și a acces în play-off

421
CS Năvodari a bătut Galațiul și a acces în play-off - rugbynavodari-1347385414.jpg
Pe terenul de rugby Legmas din Năvodari, a avut loc meciul dintre echipele de rugby CS Năvodari și RCM Galați, contând pentru penultima etapă a Campionatului Național, Divizia A - Seria Est, duel decisiv pentru calificarea în play-off. După un joc echilibrat, formația gazdă, antrenată de Cornel Suciu și Cristian Husea, s-a impus cu scorul de 33-27, obținând astfel calificarea, înaintea ultimei etape, pe care o va disputa la Mangalia.
"Ne așteptam la un meci foarte greu, împotriva unei echipe care și-a dorit la fel de mult ca și noi calificarea. Cu destule indisponibilități, provocate de accidentări, am reușit să obținem formula câștigătoare și să ne impunem jocul de contraatac. Cu un căpitan tânăr, Alexandru Trandafir, într-o zi de excepție, «în picior», am făcut diferența pe finalul partidei. Ținem să îi felicit, ca de fiecare dată, pe jucători, care au arătat o dorință absolută de victorie, și să mulțumesc conducerii clubului și primarului din Năvodari, Nicolae Matei, care ne-a felicitat personal", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Cornel Suciu.
Tehnicianul a mai spus că următoarea etapă va avea loc pe 22 septembrie, la Mangalia, dar rezultatul din acel joc nu mai contează în clasament: "Vom merge să jucăm pentru locurile 1-3, alături de Olimpia București și CSU Brașov". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8269 secunde