Handbalul îşi taie partea leului, în debut de decembrie

CSM Constanţa, bătălie grea la Focşani, pentru a-şi păstra locul al doilea în clasament

309
CSM Constanţa, bătălie grea la Focşani, pentru a-şi păstra locul al doilea în clasament - 1-1669985014.jpg

Articole de la același autor

Debutul lunii decembrie, prima lună de iarnă, aduce cu sine multe evenimente pentru echipele constănţene de handbal. Seniorii şi senioarele, echipele de primă ligă, de eşalon secund sau care activează în campionatele naţionale de juniori, cu toţii au de treabă!

Meci extrem de important pentru echipa masculină de handbal CSM Constanţa, care, în etapa a 14-a a Ligii Naţionale, va întâlni, duminică, 4 decembrie, în deplasare, pe CSM Focşani.

Aflată pe locul al doilea în clasament, cu 31 de puncte, dar la mare distanţă de liderul CS Dinamo Bucureşti (39 p), formaţia antrenată de George Buricea şi Ionuţ Puşcaşu are mare nevoie de victorie pentru a-şi consolida poziţia pe podium. Constănţenii stau bine la capitolul moral, după succesul categoric din runda precedentă, 36-23 cu CSM Odorheiu Secuiesc, în deplasare, şi speră să plece neînvinşi şi din fieful vrâncenilor.

De partea cealaltă, pentru CSM Focşani (locul şase, 23 puncte) este ultima şansă de a păstra contactul cu plutonul fruntaş, orice alt rezultat înafara victoriei scoţând-o din „zona euro”.

Întâlnirea va fi arbitrată de brigada nemţeană Ionuţ Ifrim / Ovidiu Ilisei şi va fi transmisă în direct, de la ora 19.15, de Pro Arena.

Tot în week-end, se vor mai disputa alte patru partide din cadrul rundei a 14-a, după următorul program: sâmbătă, 3 decembrie: SCM Politehnica Timişoara - AHC Potaissa Turda, CSM Odorheiu Secuiesc - CSM Bacău, CSU din Suceava - CS Minaur Baia Mare (ora 19.15, în direct la Pro Arena); duminică, 4 decembrie: CS Dinamo Bucureşti - HC Buzău.

XXX

Tot duminică, 4 decembrie, de la ora 14.30, la Cernavodă, localnica ACS Fairplay va primi vizita celor de la CSM Constanţa, într-un duel contând pentru etapa a şasea a Campionatului Naţional de handbal juniori II, Seria C.

CSM (locul doi, opt puncte) porneşte cu prima şansă în faţa unui adversar modest, Cernavodă ocupând ultimul loc în clasament, fără niciun punct la activ în actuala stagiune.

XXX

Iar la începutul săptămânii viitoare, le vine rândul echipelor de eşalon secund să treacă la lucru pe parchet.

Marţi, 6 decembrie, de la ora 13.30, Sala Sporturilor va găzdui derby-ul local al etapei a 13-a a Diviziei A, Seria B, faţă în faţă aflându-se CSM Constanţa II (locul opt, trei puncte) şi CS Medgidia (locul doi, 25 puncte). Formaţia din municipiul de pe malul Canalului (antrenori Adrian Georgescu şi Ionuţ Deli-Iorga) este mare favorită, dar, chiar şi în eventualitatea unui succes, păstrează doar şanse pur teoretice de promovare directă în Liga Naţională.

Seria spectacolelor la semicerc se va încheia miercuri, 7 decembrie, când handbalistele de la CSU Neptun Constanţa (antrenori Lăcrămioara Ilie şi Enis Murtaza) vor întâlni, în deplasare, pe ACS Şc. 181 SSP Bucureşti, în etapa a 10-a a Diviziei A, Seria A.

Foto: Facebook / CSM Constanţa Handbal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4036 secunde