CSS Mangalia și LPS Constanța, patru titluri de campioni la lupte

757
CSS Mangalia și LPS Constanța, patru titluri de campioni la lupte - e3475b139e865a5320bf0dcd0243c548.jpg
Luptătorii constănțeni de la CSS Mangalia și LPS "Nicolae Rotaru" CSS Constanța au cucerit cinci medalii, patru de aur și una de bronz, la Campionatul Național Școlar individual la lupte libere, întrecere care s-a desfășurat la Sf. Gheorghe.
Au devenit campioni, de la CSS Mangalia, Nicoleta Popa (categ. 43 kg), Liviu Costache (categ. 50 kg) și Denisa Macovei (categ. 70 kg), iar de la LPS Ștefan Marin (categ. 100 kg). Bronzul i-a revenit unui alt sportiv de la LPS, Sergiu Olteanu (categ. 69 kg).
De asemenea, aproape de medalii, pe locul cinci, s-au clasat Loredana Martac (categ. 56 kg), Mădălin Pârvulescu (categ. 69 kg) - de la clubul din Mangalia, și Cosmin Cara-Ion (categ. 100 kg), de la LPS.
La întrecere, a fost prezent și Lucian Luca, membru în Biroul Federal al Federației Române de Lupte.
"Sportivii constănțeni au avut o comportare excelentă. Rezultatele obținute de luptătorii de la LPS i se datorează în mare măsură și fostului nostru coleg, profesorul Ioan Bărbătei", a declarat Ioan Giuglea, cel care, alături de Valentin Dobrin, îi pregătește pe sportivii de la LPS. La CSS Mangalia, antrenor este Marian Oancea.
***
La Sf. Gheorghe, a ieșit campion și Vlad Caraș, la categoria 85 kg. Fost sportiv la LPS, Vlad reprezintă acum CSS Reșița și s-a impus și la această competiție de o manieră categorică. Mai mult, în finală, a dat dovadă de fair-play, oprindu-se înainte de a fluiera arbitrul când a simțit că adversarul său era aproape de o accidentare serioasă la mână.
În privința lui Vlad Caraș și a lui Cătălin Cășaru, plecați de la LPS la alte cluburi, Ioan Giuglea a spus: "Trag un semnal de alarmă în ce privește plecarea unor sportivi de viitor formați la Constanța la alte cluburi din țară, pentru care obțin medalii".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 25 Mai 2011
Stire din Sport : "Gladiatorii" Costineștiului
Pagina a fost generata in 0.3663 secunde