Divizia A1 la volei feminin

CSV 2004 Tomis acces facil în semifinale

219
< 1 min citire
După parcursul foarte bun din cupele europene, echipa de volei feminin CSV 2004 Tomis Constanța a reușit să se califice și în semifinalele Diviziei A1, eliminând din cursa pentru titlu pe SCM U Craiova.
"Sirenele" au câștigat, vineri, cu scorul de 3-0, primul meci din sferturi, iar sâmbătă, s-au impus tot în minimum de seturi (25-23, 25-21, 25-15), oltencele punând ceva probleme campioanei doar în primele două parțiale.
Pentru CSV 2004 Tomis, în formula de bază au jucat: Neaga, Cazacu, Zarkova, Butnaru, Vesovic, Zakreuskaya, Vujovic (libero).
"După jocul pierdut la Istanbul și după un sezon foarte dificil, fetele sunt obosite. E bine însă că am câștigat și am trecut de Craiova", a declarat antrenorul Darko Zakoc.
În semifinale, formația de pe litoral va înfrunta pe Dinamo București, primele două meciuri urmând a fi găzduite, miercuri și joi, de Sala Sporturilor din Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Martie 2012
Stire din Sport : CVM Tomis, tot mai aproape de finală
Sâmbătă, 17 Martie 2012
Stire din Sport : CVM Tomis, totul sau nimic la Varșovia
Pagina a fost generata in 0.0325 secunde