Cu ce gânduri pleacă Elena Frîncu în noul an

796
3
Cum suntem la începutul unui nou an, și conducerea Direcției Județene pentru Tineret și Sport Constanța își stabilește,

în acest sens, obiectivele pe care le are de îndeplinit în 2012.

Directorul executiv al DSTJ Constanța, Elena Frîncu, mai are destul de puțin timp până iese la pensie. Mai exact, pe 1 martie, șefa sportului constăn-țean va preda ștafeta viitorului director. Iată ce a declarat, în acest sens, ieri, Elena Frîncu, pentru "Cuget Liber": "Am avut întotdeauna în ani un țel. Țelul meu a fost să particip, prin mine și echipa Direcției pentru Sport și Tineret, la binele sportului constănțean. Am mers întot-deauna pe un drum anume, am investit energie, emoție, sentiment, suflet, logică și tot ce am putut eu pentru a ajunge acolo unde am dorit eu și familia sportului constănțean, adică: să convingem prin rezultatele noastre că practicarea sportului promovează valori precum: ajutor, curaj, recunoaștere, modestie, respect, politețe, seriozitate, autocontrol, prietenie, sinceritate".

Directorul executiv al DSTJ a continuat: "Am respectat în cei 47 de ani dedicați sportului (1965-1985, ca sportivă; martie 1985-2012, ca lucrător în administrația sportivă) «Codul moral al sportului». Mulțumesc acelor oameni de sport care au simțit iubirea pentru sport și l-au susținut și finanțat. Tineretul și sportul reprezintă viitorul și starea de bine a comunității noastre!".

Obiective importante pentru noul an

Elena Frîncu are obiective importante pentru următoarea perioadă, adică până când va preda ștafeta. Unul dintre acestea este implementarea proiectului județean "Un sport curat pentru Constanța" - 1 februarie - 31 decembrie 2012. De asemenea, alte obiective ale DSTJ privesc în-tâlnirea cu structurile sportive pentru finalizarea calendarului județean și în-tocmirea Registrului Bazelor Sportive constănțene. "În acest sens, în luna februarie, vom susține o conferință de presă, în care vom oferi mai multe detalii legate de aspectele prezentate mai sus", a precizat șefa sportului constănțean, care este încrezătoare pentru 2012.

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Miruna
6 ianuarie 2012
are dreptate nr 1,mishu

degeaba l-ati blurat.hehe

Popescu
6 ianuarie 2012
Pupat....

Sunt curios, cand nu va mai fi, de cine o sa va mai luati sau pe cine o sa injurati??? Va veni o femeie din afara sportului care nu va face decat politica PDL pana mai poate ( in toamna ) DJTS-ul este cel mai apreciat la nivel narional,sa vedem ce va fi pe viitor.Pastrati-va jignirile ,o sa aveti nevoie de ele.In rest, numai de bine!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3257 secunde