Cupa României la Oină, în acest week-end, la Constanța
Articole de la același autor
Duminică, 16 iulie, acțiunea se mută pe nisipul din dreptul complexului "Cleopatra" din Mamaia, cu ocazia Campionatului Național de oină, în care se vor duela aceleași trei formații de fete.
"În ciuda faptului că avem un număr redus de echipe participante și sunt sigur că vom avea meciuri de un nivel extrem de ridicat. Încercăm să ridicăm oina feminină și sunt sigur că vom reuși", a declarat președintele Federației Române de Oină, constănțeanul Nicolae Dobre.
Săptămâna viitoare, vine rândul băieților să lupte pentru supremație în cele două competiții naționale.