Turneele de lupte (greco-romane și libere) de la Medgidia și Târgu Jiu

Curaj și medalii pentru Constanța

859
Curaj și medalii pentru Constanța - lupte1-1337800386.jpg
Luptătorii constănțeni continuă să adune medalii. Fie că participă la Naționale, fie la Școlare, ei sunt prezenți pe podium, atrăgând atenția și antrenorilor de la loturile naționale. 


Sala Sporturilor "Iftimie Elisei" din Medgidia a găzduit, timp de trei zile, întrecerile turneului final al Campionatului Național de lupte greco-romane, cadeți individual.

La competiție, organizată de CSS Medgidia, Primăria Municipiului Medgidia, Federația Română de Lupte și Hotel Costinești Royal, au participat 177 de sportivi, reprezentând 33 de cluburi, trei dintre acestea reprezentând județul nostru: CS Farul (antrenor, Vasile Dușu), LPS "Nicolae Rotaru" CSS Constanța (antrenori, Ioan Giuglea și Valentin Dobrin) și CSS Medgidia (antrenor, Daniel Tudor).

Luptătorii dobrogeni au evoluat cu multă ambiție pe saltea, eforturile lor fiind încununate cu o salbă de medalii. Astfel, cu cinci victorii din cinci posibile, Ionuț Caraș (LPS Constanța) a devenit campion la categoria 76 kg, iar colegul său de club Flavius Moise a luat argintul la 58 kg, el fiind nevoit să abandoneze în finală, din pricina unei accidentări. Tot pe locul doi s-au mai clasat Alexandru Toader (CSS Medgidia; 63 kg), care a luptat deși era accidentat (luxație la cot), și Laurențiu Gîțu (CS Farul; 85 kg).

Organizarea excelentă a turneului a fost apreciată de secretarul ge-neral al Federației Române de Lupte, fostul campion olimpic Vasile Andrei, care a acordat premii speciale pentru Marian Iordache, primarul Medgidiei, Valentin Petricală, directorul CSS Medgidia, și Daniel Toader, profesor lupte CSS Medgidia.

"Delegațiile participante (sportivi, antrenori, conducători) au apreciat condițiile de cazare, masă și concurs. Întrecerile au fost de bună valoare tehnică, arbitrajele excelente, câștigătorii meritând locurile ocupate în clasament", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. Valentin Petricală.

Dobrogenii au fost în prim-plan și la Campionatele Naționale Școlare de lupte libere de la Târgu Jiu. CSS Mangalia și-a adjudecat două medalii de argint, prin Nicoleta Popa (49 kg) și Mădălin Pîrvulescu (76 kg), iar Sergiu Olteanu (76 kg) și Cosmin Cara-Ion (100 kg), ambii de la LPS Constanța, au fost răsplătiți cu medaliile de bronz. Foarte aproape de podium s-a aflat și Alexandru Cristea (LPS), clasat pe locul cinci, la categoria 50 kg.

"După trei finale de Campionate Naționale individuale, plus cele Școlare, pot spune că luptătorii de la LPS și-au îndeplinit obiectivele. Rezultatele ar fi putut fi chiar și mai bune, dacă unii dintre sportivii noștri nu ar fi fost accidentați. Sunt mulțumit de evoluția copiilor și de devotamentul antrenorilor care îi pregătesc. Sperăm să ne menținem pe aceeași linie, să ne putem lupta cu marile cluburi din România, și asta în condițiile în care bugetul este unul restrâns, asigurat de asociație și de puținii săi sponsori", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele Asociației Județene de Lupte Constanța, Gigi Pambuca.

În perioada 1-3 iunie, la Târgu Mureș, se desfășoară Campionatele Naționale individuale de lupte libere și greco-romane pentru juniori.

"Trag un semnal de alarmă, riscăm să nu ne putem prezenta la acest turneu, pentru că nu avem bani. Fac un apel către cei care iubesc luptele și care ar putea să ne ajute să-i ducem pe copii la concurs", a spus profesorul Ioan Giuglea.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3735 secunde