Danube Delta Rally se pregătește de start
Articole de la același autor
Constanța are o olimpică națională la Pregătire Sportivă!
14 Aprilie 2015
Micuții din Constanța, premianți la Campionatul de Qwan Ki Do
20 Aprilie 2015
Pregătiri pentru Cupa Dobrogei la Qwan ki do
24 Martie 2015
Pregătirile sunt în toi pentru Danube Delta Rally, ce se va desfășura în perioada 4-6 iunie, la Tulcea. Raliul a ajuns la cea de a XVI-a ediție, iar termenul limită pentru înscrieri este astăzi.
Așa cum au subliniat organizatorii, Danube Delta Rally merită să revină pe scena europeană a motorsportului, astfel că anul acesta va juca un dublu rol: va fi etapa a V-a în cadrul FIA European Rally Trophy 2015 și etapa a III-a în cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop.
Anul acesta, pentru alinierea la standardele europene, traseul a fost modificat și extins, astfel că Danube Delta Rally va cuprinde 11 probe spe-ciale, din care șase distincte, desfășurate pe o lungime de 140 kilometri.
Primele recunoașteri pe traseu vor avea loc în perioada 3 - 4 iunie, iar antrenamentele oficiale au fost programate pentru dimineața zilei de 5 iunie. Parcul de service și parcul închis vor fi poziționate, și anul acesta, pe faleza Tulcea.
De asemenea, au precizat organizatorii, au fost identificate zonele periculoase și au fost stabilite limitele de acces pentru spectatori, totul în conformitate cu normele Federației Internaționale a Automobilului.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 04 Iunie 2014
Duminică, 04 Ianuarie 2015
Duminică, 01 Iunie 2014
Sâmbătă, 05 Aprilie 2014
Duminică, 05 Aprilie 2015
Luni, 16 Martie 2015
Luni, 09 Februarie 2015
Miercuri, 04 Februarie 2015
Duminică, 10 August 2014