Președintele Cristian Zgabercea:

"Doar o bombă atomică mai trezește echipa"

3330
Președintele clubului CSV 2004 Tomis, Cristian Zgabercea, este foarte supărat pe jucătoare, a căror atitudine a condus la aceste rezultate negative.
"La ce comportament au avut fetele în ultimele două săptămâni, probabil că le trebuie o bombă atomică să se trezească. Nu ar fi un impact foarte mare față de atitu-dinea lor din teren. Cunoscându-le foarte bine, nu cred că au caracterul și capacitatea de a se schimba", a spus Zgabercea, în opinia căruia clasarea, la final, pe locul doi ar fi un eșec: "Și anul trecut, am fost pe locul doi, dar fără atâtea vedete în lot. Vara trecută, am adus o mulțime de jucătoare de mare valoare, dar niciodată nu am reușit să formăm o echipă. Dacă am fi reușit, nu existau aceste sincope. Nu mai avem ce să le facem jucătoarelor. Le-am penalizat deja, au pierdut bani. Ne-a mai rămas să facem ca romanii, să le scoatem în fața Sălii Sporturilor și să le decimăm! Când le întrebi pe fete ce se petrece, spun că se simt foarte bine, că nu au nicio problemă, dar pierd la Târgu Mureș și le bate Dinamo după ce au condus cu 2-0. Sunt jucătoare profesioniste, care vin la ziua de salariu cu sacoșa, nu am nicio înțelegere față de ele".
Șeful clubului este de părere că, în momentul de față, principala favorită la câștigarea titlului național este CSU Metal Galați.
"Calculul hârtiei arată că Metal Galați are prima șansă. Problemele pe care le au sunt de un an și jumătate, nu e nimic nou. Nu mai cred în aceste povești. Se tot vaită, jucătoarele anunță că părăsesc echipa, dar tot acolo rămân și câștigă medaliile de aur", a spus Zgabercea.
Altfel, antrenoarea echipei feminine secunde a Tomisului, Sheng Chun Yuan, a părăsit la rându-i clubul de la malul mării.
"Antrenoarea chinezoaică nu mai poate fi o soluție pentru echipa mare, pentru că ea a plecat acasă încă de săptămâna trecută", a spus Zgabercea.
v v v
Etapa viitoare (sâmbătă, 13 martie), penultima a sezonului regulat, CSV 2004 Tomis are liber, pentru că a disputat în devans meciul cu U Cluj (3-0, în deplasare).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Martie 2010
Stire din Sport : Victorie sau adio Europa!
Pagina a fost generata in 0.897 secunde