Nivelul fotbalului românesc scade de la an la an şi asta s-a văzut şi în partidele disputate joi de echipele din Superliga care au participat în preliminariile UEFA Conference League.
Din patru partide disputate de echipele noastre, doar două s-au încheiat cu victoria compatrioţilor.
Campioana României, CFR Cluj, a dat piept pe teren propriu cu andorezi de la Inter Escalades.
Ardelenii au câştigat cu 3-0 şi sunt aproape calificaţi în următorul tur preliminar, chiar dacă mai este o manşă de disputat.
Golurile echipei din „Gruia” au fost înscrise de proaspătul transferat, Jefte Betancor, Debeljuh şi un autogol înscris de singurul fotbalist român care joacă la Inter Escalades, Raul Feher.
Vicecampioana României, FCSB, s-a făcut de râs în deplasarea din Georgia, acolo unde a întâlnit-o pe Saburtalo Tbilisi.
Echipa antrenată de Toni Petrea nu a avut nicio reacţie în faţa unor georgieni care nu au valoare, dar au arătat o dăruire maximă.
Căpitanul echipei, Florin Tănase, nu s-a văzut în joc şi pare ca şi plecat de la formaţia patronată de Gigi Becali, mai ales că are o ofertă concretă din China.
Florinel Coman nu a reuşit nici un dribling, iar noul venit, estonianul Tamm, a greşit copilăreşte la unele faze.
Georgienii au înscris singurul gol al partidei prin Nonikashvili şi au luat o opţiune serioasă pentru calificare înaintea returului de pe „Arena Naţională”.
CSU Craiova a mers în Albania acolo unde a jucat împotriva celor de la Vllaznia.
În prelungirile primei reprize Andrei Ivan a reuşit să deschidă scorul dintr-o lovitură de la unsprezece metri.
Până la finalul meciului albanezii au egalat prin Hoxhaj şi au stabilit scorul final, 1-1. Returul se va disputa joia viitoare pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.
Ultima echipă care a evoluat joi în preliminariile UEFA Conference League este Sepsi Sfîntu Gheorghe.
Formaţia antrenată de Cristiano Bergodi a oferit o replică pe măsură slovenilor de la Olimpija Liubljana.
Oaspeţii au deschis scorul în startul meciului prin Seslar, însă Sepsi a revenit pe tabelă şi a înscris de 3 ori prin Ştefănescu, Păun şi autogolul lui Karamatic.
În concluzie nu a fost o seară extraordinar de bună pentru echipele româneşti.
Dacă CFR Cluj şi Sepsi pot spune că au luat o opţiune serioasă pentru obţinerea calificării, iată că CSU Craiova, dar mai ales FCSB, tremură serios înaintea manşelor retur.
Retururile se vor disputa săptămâna viitoare, joi, 28 iulie.