Concurs Dumitru Buga și Erkan Omer, convocați la naționala de handbal tineret a României

1150

Articole de la același autor

Deși echipa sa, CS Universitar Neptun, a înregistrat numai trei victorii în actuala stagiune a Diviziei A la handbal masculin, ocupând locul șapte în clasamentul Seriei B, antrenorul Mihail Făgărășan are satisfacția ca doi dintre jucătorii săi, Dumitru Buga (inter stânga, adus de la Brăila; 2.14 m, 103 kg) și Erkan Omer (extremă dreapta), ambii în vârstă de 19 ani, să fie selecționați la naționala de tineret a României.
"Am spus de la înființarea acestei echipe că rolul principal trebuie să fie acela de a crea valori individuale, care să poată face pasul către Liga Națională și reprezentativa tricoloră. Luăm bătăi în campionat, dar nu trebuie uitat că suntem singurul club din eșalonul secund care furnizează handbaliști la lot. Dacă CSU Neptun nu exista, acești jucători ar fi dispărut din sportul de performanță. Așa, au avut șansa de a progresa, iar în urma lor vin și alții. Portarul Mihnea Stere, care a jucat deja pentru HCM, va fi al doilea Stănescu, iar din Buga, dacă va fi ferit de accidentări, fac un jucător pentru linia de 9 metri de clasă internațională", este de părere profesorul Făgărășan.
Tehnicianul Neptunului este convins că, dacă echipa va fi sprijinită, în maximum doi-trei ani, va putea lupta pentru promovarea în Liga Națională. "Universitatea Maritimă Constanța ne susține și vrem să mulțumim și pe această cale rectorului Cornel Panait. Dacă autoritățile locale și HCM ne vor ajuta să ne întărim lotul, ne putem schimba obiectivul și să atacăm promovarea. Nu știu cât de mult se vor bucura, însă, cei din federație, cu trei echipe constănțene în primul eșalon", a declarat Mihai Făgărășan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.968 secunde