Cupa Liceelor la fotbal feminin, etapa a doua

Echipa Colegiului Agricol, "Barcelona" de Poarta Albă

1788
Echipa Colegiului Agricol,
De Mărțișor, tinerele jucătoare de fotbal din Constanța nu numai că au primit flori din partea prietenilor și colegilor, ci și-au făcut și singure cadouri foarte frumoase: victorii în cea de-a doua rundă a Cupei Liceelor.

Una dintre cele mai îndrăgite competiții destinate elevilor și elevelor din Constanța, Cupa Liceelor, are în program și întreceri de fotbal feminin, secțiune care se bucură de un real succes.
În primul meci al etapei secunde, fetele de la Colegiul Agricol Poarta Albă au surclasat formația Grupului Școlar "Ion Podaru" Ovidiu, scor 6-1 (5-1). Golurile învingătoarelor au fost marcate de Lavinia Florea, Lucica Filote (câte 2), Narcisa Negrilă și Elena Prisecariu (câte 1), onoarea învinselor fiind salvată de Gabriela Scripcariu.
"Ambele echipe veneau după victorii în prima etapă, iar cine câștiga acum își asigura, în bună măsură, calificarea în faza următoare. În fața unor tribune pline până la refuz de părinți, profesori și prieteni ai jucătoarelor, Poarta Albă a făcut spectacol în prima repriză, în care i-a ieșit aproape totul: pressing, pase rapide și, mai ales, goluri. După pauză, raportul de forțe s-a mai echilibrat, însă era prea târziu ca Ovidiu să mai spere la egalare. Oricum, s-a văzut clar cine face performanță", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Zlate, tehnician angrenat în organizarea turneului.
În cea de-a doua partidă, echipa Liceului Teoretic "Lucian Blaga" a dispus, cu scorul de 3-1, de re-prezentanta Liceului Teoretic "Ioan Cotovu" din Hârșova, dar după ce a fost condusă la pauză, 0-1. Au înscris Laura Grigore, Ștefania Asiei și Georgiana Pătulea (din 7 m), respectiv Cristina Mămăligă, jucătoare componentă a prim-divizionarei SNC.
Clasamentul Cupei Liceelor, după două etape, arată astfel: 1. Colegiul Agricol Poarta Albă (8 puncte), 2. Grupul Școlar "Ion Podaru" Ovidiu (4 p, golaveraj 4-8), 3. Liceul Teoretic "Lucian Blaga" (4 p, golaveraj 4-9), 4. Liceul Teo-retic "Ioan Cotovu" Hârșova (0 p).
În week-end, se vor desfășura ultimele partide: Grupul Școlar "Ion Podaru" Ovidiu - Liceul Teoretic "Lucian Blaga" și Colegiul Agricol Poarta Albă - Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova.
Echipa Colegiului Agricol Poarta Albă are cele mai mari șanse de a accede în faza următoare, în care adversare i-ar putea fi reprezentantele județelor Brăila, Galați, Vrancea, Buzău și Tulcea.
v v v
În ultimul joc din Grupa C al "Algarve Women’s Cup", așa-numitul "Mundialito", puternic turneu găzduit de federația portugheză, echipa națională de fotbal feminin a României (selecționer, Maria Delicoiu) a învins, cu scorul de 5-1 (0-0), reprezentativa Insulelor Feroe.
Laura Rus a reușit o triplă (min. 49, 52 și 75), celelalte goluri ale formației tricolore fiind marcate de Alexandra Iușan (min. 80) și Elena Pavel (min. 90).
În celelalte două meciuri din grupă, România s-a impus în fața Austriei, 2-0, și a terminat la egalitate, 0-0, cu echipa țării gazdă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Visează să joace fotbal în Liga I
Pagina a fost generata in 0.468 secunde