Ediția inaugurală a Cupei Dobrogei la oină s-a încheiat cu succes

417
Ediția inaugurală a Cupei Dobrogei la oină s-a încheiat cu succes - editia-1510766052.jpg

Articole de la același autor

Asociația Județeană de Oină Constanța, în colaborare cu Federația Română de Oină, inspectoratele școlare județene din Constanța și Tulcea, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Primăria Hârșova, au organizat, marți, la Hârșova, prima ediție a Cupei Dobrogei la oină în sală. 


Competiția a făcut parte din ansamblul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Dobrogei. Deși la această activitate, rezervată sportivilor până în 14 ani, s-au înscris inițial nouă echipe, spre bucuria organizatorilor, au fost prezente 11 echipe (opt de băieți și trei de fete) din cele două județe ale Dobrogei. 


Dovadă a interesului manifestat față de oină la nivelul județului, deși la Constanța au avut multe activități dedicate Zilei Dobrogei, la festivitatea de deschidere au participat reprezentanți ai principalelor instituții care sprijină sportul constănțean și oina în special: Mariana Solomon - director DJST Constanța, Elena Hanu - inspector specialitate educație fizică, Ligia Mangri - președintele AJ de Oină Constanța, Viorel Ionescu - primarul Hârșovei și Nicolae Dobre - președintele FR de Oină. 


Competiția s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, dar și de respect între jucători. Încurajările venite de pe margine au făcut o atmosferă de mare competiție. Deși o mare parte dintre echipe erau la prima participare la un asemenea turneu, pe parcurs au deprins total jocul, astfel încât duelurile au devenit extrem de interesante. 


În urma tuturor partidelor, ierarhiile au arătat astfel: feminin: 1. Școala Gimnazială Horia, 2. Școala Gimnazială Peștera, 3. Școala Gimnazială Hârșova; masculin: 1. Șc. Gim. Horia, 2. Șc. Gim. Jurilovca, 3. Șc. Gim. Gârlicu, 4. Șc. Gim. Nr. 22 Constanța, 5. Șc. Gim. Peștera, 6. Șc. Gim. Nr. 1 Hârșova, 7. Șc. Gim. Nr. 2 Hârșova, 8. Șc. Gim. Luncăvița. 


"Această competiție e o nouă dovadă că oina este pe drumul cel bun. Mai avem mult de lucru, dar sunt extrem de fericit că, încet, dar sigur, sportul nostru național revine în prim plan", a declarat Nicolae Dobre, președintele FR de Oină. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4836 secunde