Farul a solicitat Federației ca meciul cu Astra II să se joace

922
Farul a solicitat Federației ca meciul cu Astra II să se joace - 7a3e42f09312e71a27cb0fe6a0bc4a58.jpg
FC Farul speră ca partida de pe teren propriu cu Astra II, din ultima etapă a Ligii a II-a, să se joace totuși. Întâlnirea nu a fost programată sâmbătă, 4 mai, din pricina restanțelor financiare ale clubului constănțean față de portarul Adrian Vlas.
Vineri, Farul a trimis o solicitare oficială către o Comisie a Federației Române de Fotbal, pentru a se reveni asupra deciziei de neprogramare, și așteaptă răspuns până luni, 6 iunie, la ora 14. Totuși, șansele ca meciul să se joace, pe baza acestui demers, sunt infime.
În speranța că meciul ar putea fi reprogramat (poate miercuri, 8 iunie, gândesc constănțenii), Farul nu le-a dat vacanță jucătorilor. Ieri, cine a vrut a făcut o mișcare lejeră, urmând ca jucătorii să se prezinte din nou la antrenament luni, la ora 17.
Miercuri, 8 iunie, șefii "mari-narilor" i-au invitat la club, la ora 17, pe toți cei cu care au discutat în ultima vreme în privința implicării lor financiare la Farul. Oficialii echipei doresc să afle răspunsul oamenilor de afaceri, iar în cazul în care acesta e pozitiv, să demareze discuții de substanță.
"Am vorbit cu reprezentanții a peste 20 de firme. Sperăm ca semnalele îmbucurătoare pe care le-am primit să se și concretizeze", a declarat, pentru "Cuget Liber", Marian Diaconescu, președintele Farului.

De la Robert, pentru Iosif
Mijlocașul Robert Stăncioiu, autorul ambelor goluri ale Farului din înfrângerea (2-3) cu CF Brăila, i-a dedicat reușitele băiețelului său nou-născut. Bebelușul a cântărit la naștere 3,8 kg și va purta prenumele Iosif. "Mă bucur pentru cele două goluri marcate, însă păcat că nu ne-au ajutat să obținem victoria sau măcar un egal", ne-a spus Robert.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.298 secunde