Farul a solicitat intervenția Federației pentru că Petrolul nu vrea să-i primească suporterii la meciul de la Ploiești

1672
2 min citire
Farul a solicitat intervenția Federației pentru că Petrolul nu vrea să-i primească suporterii la meciul de la Ploiești - e15c3f3368fefd9adca46cd4d491f29c.jpg
Clubul prahovean a pornit războiul psihologic, încercând să-i văduvească pe "marinari" de sprijinul fanilor. Cu actele în mână, constănțenii spun că au dreptate și așteaptă ca, duminică, să li se permită deplasarea galeriei.
Pe 19 martie, Farul i-a trimis hârtie oficială Petrolului, informând că de la Constanța se va deplasa un grup organizat de suporteri și solicitând informații privind procedura de intrare a fanilor în stadionul "Ilie Oană".
În aceeași zi, Petrolul a răspuns că, în urma lucrărilor de la arenă, mare parte dintre tribune au fost demolate, rămânând viabilă doar tribuna oficială, astfel că clubul gazdă se vede pus în imposibilitatea de a asigura locuri pentru grupul de fani ai Farului în altă parte a stadionului. Petrolul transmite că la oficială nu poate asigura decât 12 locuri pentru oficialii Farului.
De asemenea, ploieștenii le anexează "marinarilor" un document în trei puncte primit de la Federația Română de Fotbal pe 25 februarie, prin care oficialii federali se declară de acord ca, până la finalizarea uneia dintre tribune, Petrolul să nu asigure locuri pentru fanii oaspeților, întrucât, în sectorul de tribună rămas, nu pot fi separați de ceilalți spectatori. De asemenea, FRF le punea în vedere ploieștenilor să nu permită accesul spectatorilor în alte zone decât în tribuna rămasă.
Între timp, Petrolul a construit o tribună de 1.200 de locuri la peluza nord, eveniment pe care l-a anunțat oficial pe 3 martie, concomitent cu stabilirea prețului biletelor de intrare în acest sector. În aceste condiții, ploieștenii nu se mai pot prevala de faptul că nu au spațiu pentru fanii Farului, fiind obligați astfel să le permită accesul în stadion. După construirea noii tribune, Petrolul nu mai poate invoca acceptul primit de la Federație.
De altfel, Farul a trimis ieri la FRF un document oficial prin care solicită ca Federația să oblige Petrolul ca, potrivit, Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice, să-i acorde un număr de bilete egal cu 5% din capacitatea stadionului și să le aloce un spațiu celor 135 de fani de la Constanța.
"Cei de la Petrolul au încălcat obligațiile 1 și 2 pe care le-au primit de la Federație și ca atare vor trebui să ne primească suporterii, potrivit prevederilor regulamentare, păstrându-se astfel echilibrul sportiv", a declarat, pentru "Cuget Liber", Constantin Stamate, directorul de organizare al Farului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0601 secunde