Video Farul, învinsă în deplasare de ultima clasată din Superliga României la fotbal

94
2 min citire
Farul, învinsă în deplasare de ultima clasată din Superliga României la fotbal - fond-farul-infrangere-1765201625.jpg
FC Farul Constanța a făcut o partidă foarte slabă duminică, 7 decembrie, în deplasarea de la Metaloglobus București, echipă aflată pe ultimul loc al clasamentului din Superliga României la fotbal.
Echipa antrenată de Cristian Sava și Ianis Zicu a fost învinsă cu scorul de 1-2, după un meci în care nu a avut de dat prea multe replici.
Gazdele au deschis scorul în minutul 22 prin Zakir cu o execuție perfectă, iar peste numai șapte minute acesta și-a trecut în cont dubla, ducând scorul la 2-0 pentru Metaloglobus.
Vojtus a redus din diferență pentru Farul în minutul 65 și constănțenii începeau să spere la o remontada. Din păcate pentru Farul, până la final nu s-a mai înscris, iar în minutul 90 Țîru a văzut cel de-al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.
S-a terminat 2-1 pentru Metaloglobus București, care obține astfel cea de-a doua victorie în campionat, după ce în urmă cu câteva etape a reușit să o învingă pe campioana României, FCSB.
Am considerat că acest meci este câștigat de la bun început și nu a fost așa. Nu am fost capacitați așa cum trebuie, am greșit în primele 45 de minute, am luat două goluri, practic am plecat de la 2-0 pentru adversar. Repriza a doua a fost mai bună, dar adversarul a rezistat până la final. Acest echilibru pe care trebuia să îl avem, nu l-am avut. Nu am avut responsabilitate în fața porții și nici în apărare. Golurile lor au fost înscrise după două greșeli grave în apărare. Acesta este fotbalul. Nu avem de ce să fim supărați pe anumiți jucători. În viață trebuie să știi să pierzi ca să poți să revii. Mai sunt multe jocuri de jucat, iar la acest meci ne-am făcut viața grea. Sper să reușim să ieșim din situația aceasta. Sper ca în următoarele meciuri să jucăm mai bine și partida cu UTA Arad să o câștigăm", a declarat Cristian Sava.
Ionuț Larie a fost unul dintre jucătorii prezenți la flash-interviu, iar veteranul din centrul apărării a scos în evidență inconstanța Farului din acest sezon și a transmis că echipa trebuie să-și revină pentru a spera la play-off.
Ne lipsește constanța în campionat. De trei patru meciuri, rezultatele sunt slabe, asta deși legasem câteva victorii înainte. Mister ne-a atras atenția că e greu să câștigi la Metaloglobus, dar noi nu am putut astăzi, nu ne-a ieșit nimic, nici ofensiv, nici defensiv. Am mai avut o perioadă fără rezultate, iar acum din nou, trei meciuri slabe. Sper să facem puncte să rămânem aproape de locurile de play-off. Am început acum să primim câte două goluri pe meci, mai grav decât la ultimele partide. Toată echipa arată că nu poate, atât am putut astăzi. Sper să ne recăpătăm încrederea, pentru că o să avem șanse minime să prindem play-off-ul dacă o ținem tot așa", a declarat Larie.
În urma acestui rezultat Farul este pe locul 8 în Superligă, cu 26 de puncte, iar în etapa viitoare va juca pe teren propriu cu UTA Arad.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0565 secunde