După victoria de pe terenul Stelei II

Farul joacă tare în continuare pe cartea promovării

2026
Farul joacă tare în continuare pe cartea promovării - f1740a30d58130f2cb142c85ba008a50.jpg
Cu o etapă înaintea încheierii turului Ligii a II-a, "marinarii" ocupă locul patru în clasament, la un punct, respectiv șase de cele două poziții care duc în primul eșalon.

Primele două meciuri ale lui Gică Butoiu ca antrenor principal interimar la Farul au coincis cu tot atâtea victorii, iar încă un succes, în runda a 17-a, cu Gloria Buzău, la Constanța, le-ar întări și mai mult "marinarilor" poziția de candidată certă la promovare.
Duminică, împotriva Stelei II, constănțenii au avut o repriză secundă în care au condus lejer ostilitățile, după ce, în prima parte, tânăra echipă a gazdelor le-a ridicat ceva probleme fariștilor, pe fondul unei superiorități pe care a avut-o la mijlocul terenului.
Într-un sistem 4-5-1, Ochiroșii juca mijlocaș stânga pe faza de apărare a Stelei II, iar pe atac apărea al doilea vârf, mutare care a dereglat sistemul defensiv al Farului, în condițiile în care un mijlocaș al gazdelor rămânea mereu liber. Butoiu a remediat însă la pauză această deficiență, astfel că în repriza a doua lucrurile au intrat pe făgașul normal, iar Steaua II nu a mai miș-cat.
"Am întâlnit o echipă bine pregătită, tânără și dornică de afirmare, dar pe care am reușit să o anihilăm după pauză. Acum vrem să tranșăm în favoarea noastră și ultimul meci, cel cu Buzăul, care e cel mai important pentru noi, dată fiind poziția în care ne aflăm. Trebuie să batem și să rămânem acolo sus, la promovare", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gică Butoiu.
Ca și în meciul cu Breaza, tehnicianul Farului a fost inspirat cu Soare, un jucător căruia i-a dat credit, cu folos, de când a fost instalat principal. Contra Tricolorului, Marius a jucat titular (în premieră în acest sezon) și a centrat la prima reușită a Farului, iar acum a trimis din nou o minge de gol, din lovitură liberă, la puține secunde după ce fusese trimis pe teren! În plus, cu Steaua II, Soare a fost aproape și de golul de 3-0.
La București, Butoiu l-a preferat titular ca stoper pe Păcuraru, în fața lui Pașcovici sau Buzea, fundași de meserie, iar inovația l-a mulțumit pe tehnician. Butoiu l-a reintrodus în primul 11 și pe Andrade, care a centrat și el decisiv, pentru 1-0.
"Toți băieții au dat dovadă de caracter și de dorință. Au fost interesați doar de atingerea obiectivului și și-au văzut de treabă. La echipă e o atmosferă foarte bună, însă jucătorii nu trebuie să se culce pe o ureche, ci să se pregătească la fel de bine și pentru meciul cu Gloria Buzău, pentru a avea o vacanță liniștită", ne-a spus și președintele executiv Sevastian Iovănescu.
Ieri, la doar o zi după meciul cu Steaua II, fotbaliștii Farului și-au încasat prima pentru victorie, iar în cursul acestei săptămâni, până la partida cu Buzăul, își vor primi și drepturile salariale.
Partida Farul - Gloria Buzău a fost anunțată de Federația Română de Fotbal pentru duminică, 6 decembrie, la ora 13, dar ieri Farul a trimis hârtie oficială pentru ca meciul să fie mutat cu o zi mai devreme, cum se joacă de altfel toată etapa.
"E normal să fim programați și noi sâmbătă, pentru că, după cum i-am și argumentat FRF-ului, jandarmii, pompierii și Salvarea nu pot participa duminică la meci, fiind angrenați în al doilea tur al alegerilor prezidențiale", ne-a declarat Constantin Stamate, directorul departamentului de organizare al Farului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2009
Stire din Sport : "Marinarii" nu se mulțumesc cu un punct
Luni, 30 Noiembrie 2009
Stire din Sport : I-au "ucis" în cinci minute
Pagina a fost generata in 0.4469 secunde