Farul, remiză albă cu CFR Cluj. Hagi: "Era nedrept dacă am fi câştigat cu mare noroc!"

153
Farul, remiză albă cu CFR Cluj. Hagi:

Articole de la același autor

FCV Farul a obţinut primul punct în acest sezon de play-off al Ligii I la fotbal, chiar în faţa campioanei CFR Cluj.

Găzduit de stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu, meciul s-a disputat într-un ritm alert, cu faze importante la ambele porţi, iar Farul ar fi putut chiar câştiga dacă Jefte Betancor ar fi fructificat ocazia uriaşă avută în repriza secundă. Era minutul 70 când atacantul iberic a şutat mult pe lângă poartă din poziţie ideală, de la 7 metri, faţă în faţă cu portarul Otto Hindrich.

S-a terminat 0-0, iar în condiţiile în care Universitatea Craiova a fost învinsă, scor 1-3, de FC Voluntari, „marinarii” rămân în cursa pentru locul al treilea.

„Am întâlnit o echipă pragmatică, experimentată, care a arătat că are putere. Noi am încercat să ne ridicăm la nivelul lor, a ieşit un meci bun, cu ritm, intensitate, mai puţin goluri.

Sunt puţin dezamăgit de cei trei atacanţi care au pierdut foarte multe mingi. Jefte să fie preocupat de joc, nu de alte lucruri. Puţine realizări în atac, era nedrept dacă am fi câştigat cu un noroc foarte mare.

Cred că acest punct nu ne ajută nici pe noi, nici pe CFR”, a declarat, la conferinţa de presă de după partidă, managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi.

FCV Farul: Aioani, Mladen, Larie, Artean, De Nooijer, Radaslavescu (min. 68, Boboc), Nedelcu (min. 78, Sîrbu), Grameni (min. 78, Ciobanu), Betancor, Ad. Petre (min. 68, Moldoveanu), Omoh (min. 59, Purece).

Etapa viitoare, Farul va juca, în deplasare, cu FC Voluntari.

XXX

La rândul său, Farul II a disputat, sâmbătă după-amiază, în deplasare, partida din etapa a 17-a a Ligii a III-a, Seria a III-a, contra ultimei clasate, ACSM Olteniţa.

Partida s-a încheiat cu victoria clară a constănţenilor, scor 4-0 (3-0), golurile fiind marcate de Daniel Bîrzu (min. 5), Roberto Mălăele (min. 27), Ionuţ Cojocaru (min. 35) şi Ianis Malama (min. 72).

Farul II (antrenori Sorin Rădoi, Stere Banoti): Muşat, Georgescu (min. 46, Maftei), Bîrzu, Dănuleasă (min. 68, Şt. Duţu), Borza, Mălăele (min. 63, Călin), Buta, Mituleţu (min. 57, Chera), Andronache, Cojocaru (min. 46, Malama), Bodişteanu.

Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte partide ale rundei: Recolta Gh. Doja - Înainte Modelu 1-1, Gloria Albeşti - FC Voluntari II 1-0, CS Afumaţi - SC Popeşti Leordeni 1-1, Agricola Borcea - CSM Feteşti 1-2.

În clasament, Farul II ocupă locul trei, cu 30 de puncte, iar Gloria Albeşti este pe cinci, cu 28 de puncte. Lideră este CS Afumaţi (42), secondată de SC Popeşti Leordeni (35 p).

Foto: farulconstanta.com

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3205 secunde