Fotbal / FRF inițiază campania "Pentru fotbal, pentru viață!" de ajutorare a refugiaților ucraineni

102
Fotbal / FRF inițiază campania

Articole de la același autor

Federația Română de Fotbal inițiază campania „Pentru fotbal, pentru viață!”, care se va derula atât timp cât victimele războiului din Ucraina vor avea nevoie.

„Beneficiem de consultanță și sprijin material din partea UEFA, astfel încât să ne putem derula eficient rolul de federație avanpost la frontul ucrainean. Vom fi primul tărâm de liniște pentru refugiații familiei fotbalului ucrainean.

Pentru preluarea refugiaților, primim sprijinul Ministerului Sportului și Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Ne vom preocupa de condițiile de trai ale jucătorilor de fotbal - copii, juniori și seniori - de familiile lor și de oficialii fotbalului ucrainean, dar vom acționa și pe flux invers, cu ajutoare trimise către Ucraina.

Am inițiat propunerea, iar FIFA a acceptat modificarea cadrului regulamentar, astfel încât să fie posibilă integrarea fotbaliștilor ucraineni, temporar, în competițiile din România. Totodată, este în vigoare oferta de a găzdui în România partidele reprezentativelor Ucrainei, în măsura în care acestea vor avea loc”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal.

Următorul demers instituțional al FRF este de a inventaria prezența tuturor copiilor și juniorilor fotbaliști din Ucraina refugiați pe teritoriul României.

„Pentru identificarea lor, vom colabora cu afiliații noștri din țară, cu Ambasada Ucrainei și cu Federația Moldovenească de Fotbal. Totodată, Florin Șari, managerul CSR al FRF, va sta la dispoziție pentru înscrierea directă a refugiaților din familia fotbalului. Telefon: +40 786 533 566”, au precizat reprezentanţii FRF.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro / Cristian Lupaşcu / Agerpres 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4691 secunde