Echipa feminină de tenis de masă a celor de la CSM Constanţa se pregăteşte pentru semifinalele Superligii, acolo unde vor întâlni în primă fază, într-o dublă manşă formaţia CSM Carei, o echipă extrem de puternică. Meciul tur dintre cele două formaţii este programat să se dispute pe 13 aprilie la Carei, urmând ca returul să se dispute la Constanţa care se va disputa la o dată stabilită ulterior.
Fetele de la malul mării s-au calificat în această fază a competiţiei după ce au încheiat prima parte a sezonului pe poziţia a doua.
„Nu a fost uşor, deşi pe foaie scrie locul doi. Pare că a fost uşor şi că am ajuns uşor la acest rezultat dar au fost nişte meciuri foarte intense. Suntem foarte fericite de acest rezultat, ştim că putem să o facem şi mai bine şi suntem cu adevărat pregătite de această semifinală. Într-adevăr, Bianca a avut un meci mai greu pentru că are unele probleme fizice, dar, când se va recupera, sunt sigură că noi vom câştiga. Este o provocare, având în vedere că vom întâlni două jucătoare foarte experimentate. Noi ne-am apropiat tot timpul de jucătoarele Stelei, chiar dacă am pierdut. Trebuie să o luăm pas cu pas şi mai întâi să trecem de meciul cu echipa din Carei. Şi apoi ne vom gândi şi la confruntarea cu Steaua", a declarat Elena Zaharia.
Bianca Mei-Roşu este şi ea extrem de încrezătoare înaintea dublei cu CSM Carei.
„Ne bucurăm foarte mult că ne-am calificat în semifinalele Superligii şi că suntem în play-off. Acest lucru ne-am dorit încă de când am intrat în Superligă. Este foarte bine că suntem în primele patru echipe ale ţării şi ne bucură faptul că jucăm împotriva unei echipe pe care am învins-o în tur şi apoi în retur am avut un meci strâns, aşa că ştim că se poate. Putem să jucăm finala şi de ce nu să aducem titlul acasă. Noi două suntem colege încă de când eram la o vârstă fragedă. Avem unele colege şi mai mari, dar şi mai mici. Trebuie să fim o echipă cât mai unită şi la antrenamente mai lăsăm loc şi pentru plăcere. Ne dorim şi anul acesta să progresăm şi chiar dacă nu se mai poate acum să participăm într-o competiţie europeană, am putea să o facem începând cu sezonul viitor. A fost un moment unic deoarece toate reprezentam CSM Constanţa şi toate eram din Constanţa", a transmis Bianca Mei-Roşu.
Andreea Teglaş pune mare accent pe unitatea grupului şi spune că doar aşa CSM Constanţa va putea reuşi.
„Pot să spun că echipa noastră a fost unită şi acest lucru ne ajută cel mai mult, unitatea. Ne înţelegem foarte bine între noi în sala de antrenament, dar şi la concursurile internaţionale. Suntem mereu împreună şi nimic nu ne poate despărţi. Am putea avea şanse să cucerim trofeul dar trebuie să ne aflăm într-o formă foarte bună. Steaua este echipa care câştigă de câţiva ani buni titlul de campioană, dar nu e imposibil", a spus şi Andreea Teglaş.
Antrenorul Viorel Filimon îndeamnă la calm şi are mare încredere în fetele pe care le antrenează.
„Am reuşit să ne clasăm pe locul al doilea şi vom juca un meci de baraj, mai exact semifinala Superligii, cu CSM Carei, o echipă care reprezintă de fapt echipa naţională a Ungariei. Eu sper că meciurile vor fi foarte disputate, dacă nu se întâmplă cumva să avem vreo accidentare. Să sperăm că indiferent unde vom juca fetele vor avea evoluţii foarte bune şi vom ajunge în finală, acolo unde ne vom bate cu echipa naţională a României, practic. La Steaua ar fi Bernadette Szocz şi cu Andreea Dragoman care fac parte din prima echipă a României. Aşa că vom face tot posibilul să jucăm cât mai bine la Carei şi să ne calificăm", a spus şi antrenorul Viorel Filimon.