Fotbal / Arbitraj video în România. Implementarea proiectului VAR a intrat într-o nouă etapă

171
Fotbal / Arbitraj video în România. Implementarea proiectului VAR a intrat într-o nouă etapă - 1-1646902961.jpg

Articole de la același autor

În aceste zile, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, continuă pregătirea arbitrilor pentru implementarea asistenței video în fotbalul românesc.

După ce s-au familiarizat cu sistemul la sediul CCA, analizând diferite faze de joc din fotbalul european, arbitrii s-au mutat cu camera VAR pe terenul de joc. Aceștia urmăresc partide ce se dispută la Centrul Național de Fotbal de la Buftea, iar pe parcursul acestora indică situațiile în care aceștia consideră că trebuie să fie verificate, de VAR sau și de arbitru, la marginea terenului, informează Federaţia Română de Fotbal.

Scopul acestui pas este de a aplica toate noțiunile dobândite până acum și de a verifica consistența grupului în luarea deciziilor înainte de a trece la exercițiile live. În următoarea etapă, vor fi regizate multiple „incidente” în jocuri, iar arbitrii VAR vor putea interveni în timp real asupra deciziilor luate pe teren.

Ultimul pas înaintea implementării VAR va fi testarea sistemului și a arbitrilor la jocuri amicale sau de juniori, cu intervenții în timp real.

„Este începutul pregătirii practice pentru arbitrii și operatorii VAR, pregătire în care VAR-ul și aVAR-ul exersează situații reale, ca cele întâmplate pe terenul de joc, în timp ce arbitrii se pregătesc să înțeleagă și să aplice partea teoretică pe care am dezvoltat-o până acum: cum trebuie să reacționeze, cum să comunice cu jucătorii, cu cei din camera VAR și viceversa.

În acest proiect, avem implicați 50 de arbitri - 24 de centrali şi 26 de asistenți, plus 12 operatori VAR”, a declarat Alexandru Deaconu, lider de proiect implementare VAR.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5474 secunde