Fotbal / Bursa transferurilor. Rapidul îşi întăreşte atacul cu slovacul Jakub Vojtus

133
Fotbal / Bursa transferurilor. Rapidul îşi întăreşte atacul cu slovacul Jakub Vojtus - 1-1642407215.jpg
Clubul FC Rapid Bucureşti l-a transferat pe Jakub Vojtus, un atacant slovac, în vârstă de 28 de ani, de la Mezokovesd, din prima ligă maghiară, acesta semnând un contract pe un an și jumătate.

„Mulțumesc Rapidului pentru interesul arătat, a fost și în vară și acum, și sunt fericit că am ajuns în cele din urmă aici. Am ales Rapidul pentru că știu câțiva jucători, orașul, antrenorul, am urmărit echipa în turul campionatului și în Liga 2, cu suporterii, noul stadion… Mi-a plăcut mult proiectul. Abia aștept să joc pe noul stadion, va fi ceva extraordinar și pentru jucători, și pentru suporteri”, a declarat Vojtus, pentru fcrapid.ro.

Vojtua a mai jucat în România la cele două formații din Cluj, Universitatea și CFR, dar și la Academica Clinceni.

Crescut la juniorii lui Zilina, slovacul a ajuns în 2010 la Internazionale Milano, unde a evoluat pentru formația U19, iar de aici a fost împrumutat la Chievo și NK Zagreb. A mai jucat la Olhanense (Portugalia), Spartak Trnava (Slovacia), Miedz Legnica (Polonia), Tychy (Polonia), iar în ultimele două sezoane a evoluat pentru Mezokovesd-Zsory, în Ungaria.

Foto: fcrapid.ro 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4208 secunde