Fotbal / Robert Niță ar putea deveni noul antrenor al Farului

752
1
Fotbal / Robert Niță ar putea deveni noul antrenor al Farului - robertnita-1323006099.jpg
Președintele executiv al FC Farul, Marcel Lică, a declarat, în urmă cu puțin timp, pentru "Cuget Liber", că Robert Niță, care în prezent este antrenorul echipei FC Voluntari, din Liga a III-a, ar fi dorit de patronul Giani Nedelcu.

"Nu cunosc mai multe  amănunte, eu fiind plecat din Constanța, încă am înțeles că Robert Niță este dorit de patronul Giani Nedelcu, care l-ar fi contactat în acest sens", a spus oficialul farist.

Am încercat să-i luăm un punct de vedere și patronului echipei FC Farul, Giani Nedelcu, însă acesta nu a putut fi contactat.

Înainte să ajungă pe banca tehnică a celor de la FC Voluntari, singurul club la care a antrenat Robert Niță a fost Rocar ANEFS, în urmă cu patru ani, mai exact la finalul lui octombrie 2007, activând aproape un an, adică până în vara lui 2008.

Comentează știrea

bLA
4 decembrie 2011
ASTA ESTE CHIAR DE CACAO!

am o paranoia ca giani e omul lu hagi si tot ce face asta este de cacao ca sa nu mai TINA NICI DRACU CU FARU:)) dar bine ca e doar paranoia

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Decembrie 2011
Stire din Sport : Ce îi lipsește Farului pentru a promova?
Pagina a fost generata in 0.3921 secunde