Fotbal / Supercupa României ar putea să se dispute în străinătate

161
Fotbal / Supercupa României ar putea să se dispute în străinătate - fotbalsupercupa-1621935110.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că este posibil ca, începând cu ediţia de anul viitor, Supercupa României să se desfăşoare în ţări cu comunităţi mari de români, precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Republica Moldova. 


„La nivelul Comitetului Executiv, ne-am asumat un proiect prin care ne dorim să ducem cluburile cât mai aproape de toţi românii, indiferent unde sunt aceştia. De aceea, în 2022, ne propunem să organizăm Supercupa României într-una dintre ţările cu comunităţi mari de români, precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate reprezenta o opţiune începând cu ediţia 2022 a Supercupei”, a precizat Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei Comitetului Executiv. 


Comitetul Executiv al FRF a aprobat ca Supercupa României, ediţia 2021, în care se vor întâlni campioana din acest sezon, CFR Cluj, şi câştigătoarea Cupei României, Universitatea Craiova, să se dispute la data de 10 iulie, ora şi locul de disputare a partidei urmând a fi anunţate ulterior.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7125 secunde