Fotbal / Victorii pentru tricolorii U18 în cele două amicale ale stagiului de pregătire

202
Fotbal / Victorii pentru tricolorii U18 în cele două amicale ale stagiului de pregătire - fotbaltricolori-1613645298.jpg

Articole de la același autor

În perioada 10-17 februarie, naționala de fotbal juniori U18 a României s-a pregătit la Centrul Național de la Buftea. Pe perioada cantonamentului, tinerii tricolori au disputat și două jocuri de verificare în fața unor echipe de club. 
În primul joc, România U18 a învins FCSB U18 cu scorul de 2-0, iar în al doilea, naționala s-a impus în fața Viitorului II, scor 4-2. 


„Având în vedere că, anul trecut, din cauza situației la nivel mondial, am avut doar două acțiuni, jucătorii s-au bucurat enorm să revină la națională, să îmbrace iar tricoul României. Sunt foarte mulțumit de modul în care s-au pregătit și cum au pus în practică indicațiile staff-ului. Prin această acțiune, am pregătit următoarele meciuri internaționale, cu Ungaria, în luna martie. 
Obiectivul nostru va fi calificarea la următorul EURO U19”, a declarat, pentru frf.ro, Adrian Văsâi, selecționerul generației 2003. 


Au evoluat pentru România U18, în cele două meciuri de pregătire:


România U18 - FCSB U18 2-0 (Andronache 3, Chirițoiu 48)


Mitrovic (min. 46, Aldescu), Pîrvulescu (min. 46, Coza), Dănuleasa (min. 46, Trifan), Botond, Lazăr (min. 46, Sălceanu), Sîrbu-cpt. (min. 46, Mălăele), Pandele (min. 46, Ciuciulete), Pantea (min. 46, Nicula), Ilie (min. 46, Covalciuc), Bodișteanu (min. 46, Chirițoiu), Andronache (min. 46, Cristodulo). 
În min. 59, Covalciuc s-a accidentat și, cu acordul echipei adverse și a brigăzii de arbitri, locul său a fost luat de Pantea, jucător care fusese schimbat la pauză. 


România U18 - FC Viitorul II 4-2 (Bodișteanu 2, Andronache 54, 78, Pandele 59 / Dănuleasa 29-autogol, Moaddib Jad 90) 


Popa-cpt. (min. 84, Aldescu), Pantea (min. 19, Ciuciulete), Dănuleasa, Botond (min. 29. Coza), Lazăr (min. 78, Constantin), Sîrbu, Pandele (min. 71, Trifan), Chirițoiu (min. 63, Cristodulo), Ilie (min. 46, Mălăele), Bodișteanu (min. 78, Nicula), Andronache (min. 78, Zaharia) 


Această generație de tricolori va evolua în toamnă în preliminariile EURO U19 din 2022. România se află într-o grupă alături de Turcia, Letonia și San Marino. Se califică mai departe la Turul de Elită câștigătoarele celor 13 grupe, ocupantele locurilor secunde și cea mai bună echipă de pe locurile trei. 
Turul de Elită (şapte grupe de câte patru) va avea loc în primăvara lui 2022. La EURO vor merge cele şapte câștigătoare de grupă.
Turneul final cu opt participante va fi găzduit de Slovacia, în perioada iulie-august 2022, în vreme ce turneul final din 2021 va fi găzduit de România. 
Generația 2003 se calificase la Turul de Elită pentru EURO 2020 la nivel U17, dar toată ediția a fost anulată din cauza pandemiei Covid-19. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5569 secunde