VideoLive Text Foto / FC FARUL Constanţa, în aşteptarea marelui meci: "Trebuie să ne revanșăm și să facem o partidă mare. Vrem să câștigăm"

1251
În aceste momente, în incinta hotelului Iaki, clubul FC Farul Constanța susține o conferință de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj din Superligă.

La conferință participă managerul tehnic al formației FC Farul, Gheorghe Hagi și jucătorii Dragos Nedelcu și Louis Munteanu. 




Dragoș Nedelcu: "Întâlnim una dintre echipele care este candidată la cucerirea titlului. Suntem pregătiți să ne batem cu ei și să câștigăm cele 3 puncte. Am rămas datori față de suporteri pentru că nu am produs rezultatele pe care le doream și ne pare rău pentru asta. Cred că cu o victorie ne vom spăla păcatele. Am produs rezultate foarte bune cu echipele din vârful clasamentului. Ne dorim mult să luam cele 3 puncte. Avem noroc de niște suporteri foarte buni care ne susțin indiferent de rezultat. Acesta este un factor pozitiv în evoluțiile noastre de acasa. CFR are jucători cu o calitate foarte bună și un antrenor foarte bun în persoana lui Adi Mutu. Sperăm să câștigăm"




Louis Munteanu: "Anul trecut am jucat foarte bine împotriva celor de la CFR dar acum nu mai contează cine marchează. Am avut meciuri mai slabe dar trebuie să ne revanșăm și să facem o partidă mare. Vrem să câștigăm. Cu echipele mari am făcut jocuri bune și sperăm să facem și acum un meci bun. Nu am reușit să facem meciuri bune până acum. Vreau și eu să marchez. Este presiune pe noi dar trebuie să arătăm că suntem bărbați"


FC FARUL Constanţa, în aşteptarea marelui meci: "Trebuie să ne revanșăm și să facem o partidă mare. Vrem să câștigăm"






Gheorghe Hagi: "Un meci acasă, cu un adversar foarte puternic care se bate la campionat. Trebuie să fim puternici să accesăm principiile noastre, să avem reacții și să avem o atitudine bună. Avem nevoie de puncte, de această victorie. Avem și suspendări și jucători care sunt accidentați. Vedem ce vom face. Am încredere că o să facem un meci foarte bun. Trebuie sa marcăm goluri. Să jucăm bine. Faza ofensivă începe de la portar. Fundașii apoi trebuie să pună mijlocașii și atacanții în valoare. Fotbalul are doua faze. Ofensiva și defensiva. Am făcut 2-3 meciuri în care nu am fost noi. Nu vreau să vorbesc individual de un jucător anume. Eu vorbesc doar de echipă"

Gheorghe Hagi: "Suntem în lupta să intrăm în play off. Echipa are experiență. Eu nu fac socoteli. Nu îmi place să fac calcule. Dar știu că avem un meci acasă și trebuie să facem tot să câștigăm"




Gheorghe Hagi: "Toată lumea trebuie să știe că noi am făcut istorie. Am adus bucurie și fericire. Acest lucru s-a derulat în timp de 10 ani. Am fost nume mari. Am făcut 10 ani performanță la nivelul cel mai înalt posibil. Deci acest film care a apărut cu noi, acest documentar, este o șansă pentru tinerii din ziua de azi să vadă cum s-a desfășurat istoria. A fost un plan foarte bine conturat. Sportul trebuie să devină prioritate dacă ne dorim să facem performanță. Eu va rog un singur lucru, pe voi, pe jurnaliști. Sa nu mai fiți atat de duri cu jucătorii. Pentru că de multe ori o faceți."


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5085 secunde