Franța și Elveția se duelează luni pe Arena Națională pentru un loc în sferturile Euro 2020

632


Luni, 28 iunie, de la ora 22:00, pe „Arena Națională” din București se joacă meciul Franța vs Elveția, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal. La această partidă pot asista 25.000 de spectatori (50% din capacitatea arenei), care vor plăti între 25 și 125 de euro pentru un bilet.

Până acum, nu au fost probleme organizatorice, cu excepția episodului în care naționala Austriei a fost nevoită să își mute antrenamentul oficial din cauza gazonului afectat de ploaia torențială care a căzut în București, înaintea primului meci.

Cel mai mare stadion al țării a găzduit trei partide din cadrul grupei C:

·       Austria - Macedonia de Nord 3-1

·       Ucraina - Macedonia de Nord 2-1

·       Ucraina - Austria 0-1

Partida din optimile de finală, dintre Franța și Elveția, este ultima atribuită României la Euro 2020. Franța vine la București din postura de câștigătoare a grupei F (1-0 cu Germania, 1-1 cu Ungaria și 2-2 cu Portugalia), iar Elveția s-a calificat de pe locul al treilea din grupa A (1-1 cu Țara Galilor, 0-3 cu Italia, 3-1 cu Turcia).

1,03 miliarde de euro vs 288,5 milioane de euro

Lotul Franței (1,03 miliarde de euro), antrenat de Didier Deschamps, este al doilea ca valoare de la acest turneu final, după cel al Angliei (1,26 miliarde). Atacantul Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain) este cel mai scump component, prețul său fiind de 160 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com. Următorii în topul cotelor de piață sunt fundașul central Raphael Varane (Real Madrid, 70 de milioane de euro) și mijlocașul ofensiv Kingsley Coman (Bayern Munchen, 65 de milioane de euro).



Naționala Elveției este cotată la 288,5 milioane de euro. Cei mai scumpi elvețieni sunt fundașul central Manuel Akanji (Borussia Dortmund) și mijlocașul defensiv Denis Zakaria (Borussia Monchengladbach), ambii fiind evaluați la 30 de milioane de euro. Urmează fundașul central Nico Evendi (Borussia Monchengladbach) - 28 de milioane de euro.

Rezultate directe

Va fi cea de-a șaptea confruntare cu caracter oficial între aceste două echipe. Până în prezent, Franța a obținut două victorii, celelalte patru meciuri încheindu-se la egalitate. Francezii și elvețienii s-au întâlnit în faza grupelor la Euro 2016. A fost 0-0, la capătul unui joc care a dezamăgit audiența.

Deschamps îl poate titulariza pe Coman

Unul dintre cei mai buni jucători ofensivi ai Franței, Kingsley Coman, a fost rezervă în ultimul meci din grupă din cauza unor probleme medicale. Fotbalistul legitimat la Bayern Munchen are șanse mari să joace din primul minut contra Elveției, în locul lui Tolisso.

Cel mai probabil Deschamps va utiliza același sistem 4-2-3-1, cu Mbappe venind des în același rând cu vârful împins. De partea cealaltă, Vladimir Petkovic este adeptul strategiei 3-4-3, una destul de riscantă, având în vedere forța de atac a adversarei.

Benzema (Franța) și Shaqiri (Elveția) au marcat câte două goluri în ultima rundă din faza grupelor.

Echipă probabilă Franța: Lloris - Kounde, Varane, Kimpembe, Hernandez - Pogba, Kante - Coman, Griezmann, Mbappe - Benzema

Echipă probabilă Elveția: Sommer - Rodriguez, Elvedi, Akanji - Widmer, Xhaka, Freuler, Zuber - Shaqiri - Seferovic, Embolo

Franța este mare favorită la casele de pariuri și probabil că pe victoria ei vor miza mulți români. Pentru cei care joacă offline la operatorul respectiv, există opțiunea verifică bilet pariuri la agenția Superbet.



Câștigătoarea confruntării de pe Arena Națională o va întâlni în sferturile de finală pe învingătoarea din meciul Croația vs Spania. Partida va avea loc pe 2 iulie, la St. Petersburg.




Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5202 secunde