FRF l-a delegat pe Vasile Mihu pentru reomologarea stadionelor "Farul", "Delta" și "Săgeata"

1548
FRF l-a delegat pe Vasile Mihu pentru reomologarea stadionelor
Federația Română de Fotbal a decis ca, de astăzi și până pe 23 decembrie, să reomologheze stadioanele pe care se desfășoară jocurile din Liga a II-a. Aceasta, în urma sesizării unor neconformități și abateri de la condițiile de omologare, cum s-a întâmplat la stadioanele din Rm. Sărat sau Stejaru.
Acțiunea se va desfășura și la stadionul "Farul", unde bineînțeles că va fi o formalitate ca delegatul FRF desemnat pentru reomologare, Vasile Mihu, președintele Asociației Județene de Fotbal Constanța, să completeze documentele. Mihu va inspecta în vederea reomologării și arenele celorlalte două dobrogene din Liga a II-a, Delta Tulcea și Săgeata Stejaru.
Astăzi, de la ora 9,30, la București, la sediul FRF, se desfășoară seminarul în care se vor discuta criteriile din manualul de licențiere pentru sezonul 2010/2011. Participă cele 18 prim-divizionare și echipele clasate pe primele cinci locuri la finele turului în cele două serii ale Ligii a II-a. FC Farul va fi reprezentat de Constantin Stamate (responsabil de ordine și siguranță, infrastructură și criteriu sportiv), Valentina Petre (juridic și personal), Elena Dogaru (criteriul financiar) și reprezentantul firmei de audit.
Altfel, fundașul Ion Barbu a declarat că, la fel ca Pașcovici, nu va accepta înjumătățirea salariului, cum i-a propus clubul, rămânând la Farul până la finele contractului. Barbu mai este legat de club un sezon și jumătate.
Sâmbătă, Farul a organizat, la club, o masă de final de tur, la care au participat angajații grupării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Decembrie 2009
Stire din Sport : FC Palas a trecut pe primul loc
Pagina a fost generata in 0.5693 secunde