Gabi Balint, selecționerul Republicii Moldova

747
< 1 min citire
Ultima dată antrenor la FC Timișoara, Gabi Balint a preluat echipa națională a Republicii Moldova, fiind prezentat oficial ieri. Contractul se întinde pe durata a doi ani, obiectivul fiind obținerea de rezultate mai bune decât în ultima campanie de calificare, cea pentru Campionatul Mondial din Africa de Sud, în care Moldova a terminat pe ultimul loc din șase echipe, fiind depășită și de modesta reprezentativă a Luxemburgului.
"M-am întors cu bucurie în Republica Moldova. Îmi doream mult să revin pe banca tehnică. Moldova poate reuși mai mult decât în precedentele preliminarii, pentru că are potențial", a declarat Balint.
Noul selecționer a mai lucrat în Moldova în sezonul 2002 / 2003, când a pregătit-o pe Șerif Tiraspol. Balint a mai activat la echipa națională a României, Galatasaray și FC Timișoara (secund) și a pregătit, ca principal, pe FC Bihor (1998 / 1999), Sportul Studențesc (1999 / 2000, 2003 / 2004) și FC Timișoara (2008 / 2009).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0365 secunde