Galerie foto. HCM Constanța și-a făcut încălzirea cu Steaua pentru meciul cu Granollers

160
1

Articole de la același autor

HCM Constanța a mai bifat  o victorie în campionatul intern, împotriva Stelei, cu care a disputat partida contând pentru etapa a 20-a a Ligii Naționale de handbal masculin, scor 36-31. 


În primele minute ale jocului, oaspeții s-au aflat la conducere (3-1), dar după aceea, cele două echipe au mers la egalitate (5-5, 6-6, 7-7). Constanța a fost condusă, 8-9, Baican a restabilit din nou egalitatea, iar în următoarele minute, Vujadinovic și Cutura au dus Constanța la conducere, 12-9; de aici, gazdele au condus jocul, intrând la pauză cu un avantaj de trei "lungimi", 19-16. Elevii lui Zvonko Sundovski și-au păstrat ecartul și în a doua repriză (22-18, 24-21, 26-23). Singurul moment de emoție a fost atunci când Gomez Corzo a marcat pentru 26-25. În zgomotul interminabil al vuvuzelelor, constănțenii au obținut o nouă victorie, 36-31. HCM a urcat din nou pe podiumul clasamentului, fiind pe locul trei, cu 36 de puncte. 


Pentru Constanța au marcat: Buricea 7, Cutura 6, Vujadinovic 5, Cris-tescu 5, Rakcevic 4, Toma 4, Humet 3 și Baican 2. 


"Ne așteptam la un meci greu, dar am reușit să câștigăm, să facem un meci bun și suntem fericiți că am reușit să câștigăm trei puncte", a declarat George Buricea. 


"Obiectivul nostru este să ne clasăm pe un loc cât mai bun, dacă se poate pe locul 1, noi nu ne supărăm. Mai este mult de muncă și sperăm să nu ne accidentăm, pentru că sunt jocuri puternice. Ne aș-teaptă și meciurile din cupele europene, unde trebuie să câștigăm puncte ca să mai avem șanse de calificare", a mai spus și căpitanul Constanței, Laurențiu Toma. 


Duminică, 8 martie, HCM va juca cel de-al patrulea meci din EHF Cup, returul cu ibericii de la Granollers. Partida va începe la ora 11.45, la Sala Sporturilor și va fi în direct pe Dolce Sport. Conducerea clubului a decis ca doamnele și domnișoarele să aibă acces gratuit la partidă, iar jucătorii speră să ofere drept cadou, o victorie. 


"E un meci greu, dar eu zic că dacă jucăm mai tare în apărare și reușim să dăm goluri pe contraatac, avem o șansă. I-am simțit acolo, nu sunt de speriat. Am învățat din greșeli și sperăm că în meciul de acasă să câștigăm", a adăugat Toma. 


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5577 secunde