Galerie FOTO. România, calificare dramatică în semifinalele Campionatului Mondial

87

Articole de la același autor

Naționala feminină de handbal a României a obținut calificarea în semifinalele Campionatului Mondial din Danemarca, după ce au învins echipa gazdă, scor 31-30 (13-10, 27-27), după prelungiri. 


Elevele lui Tomas Ryde au controlat jocul de la un cap la altul, danezele egalând de trei ori (7-7, 19-19, 24-24) și fiind o singură dată la conducere (28-27). Finalul meciului a fost dramatic și a ținut cu sufletul la gură suporterii români. România s-a aflat la conducere în ultimul minut (27-26), dar Danemarca joacă cu portar înaintaș și scoate 7 m. Paula apără prima lovitură, însă surorile Bonaventura acordă încă odată 7 metri gazdelor și Danemarca punctează, scor 27-27.În ultimele secunde, România se afla în atac și reușește să obțină o lovitură de la 7m, însă Neagu ratează și meciul se duce în prelungiri. 


După prima repriză din prelungiri, România se afla la conducere, scor 29-28. În cea de-a doua repriză, danezele au dat replică și egalează. 


Fenomenala Cristina Neagu aruncă din nou mingea în poarta daneză (30-29). Danemarca restabilește balanța (30-30). Ultimul atac este al României și Ada Nechita marchează golul victoriei, scor 31-30.


Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a României, cu 15 reușite. 
Au mai marcat: Aurelia Brădeanu 5, Adriana Nechita 4, Oana Marea 3, Eliza Buceschi 3, Valentina Ardean Elisei 1. 
România va întâlni în semifinale echipa Norvegiei. 


Sursa foto: Getty Images


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3997 secunde