Gino Iorgulescu vrea să candideze la șefia LPF, Dragomir spune că nu se poate

108
Gino Iorgulescu vrea să candideze la șefia LPF, Dragomir spune că nu se poate - ginoiorgulescu-1382720935.jpg

Articole recomandate

Fostul președinte al FC Național Gino Iorgulescu a declarat, vineri, că intenționează să candideze la președinția LPF, însă actualul șef al ligii, Dimitru Dragomir, a precizat că, potrivit statututlui, termenul limită pentru depunerea candidaturilor a expirat.

"Vreau să-mi depun candidatura. Tot ce sper este să nu mi se pună bețe în roate, pentru că am auzit unele zvonuri cum că perioada depunerii candidaturilor s-a încheiat", a afirmat Gino Iorgulescu, pentru digisport.ro.

Într-o interveneție telefonică la Sport.ro, Dragomir a declarat că se puteau depune candidaturi pentru președinția LPF cu 15 zile lucrătoare înaintea datei alegerilor, stabilită la 14 noiembrie, adică în 24 octombrie (joi).

"Procedura scrie în statut. Am mai candidat o dată împotriva lui, îmi face plăcere să vină. Nu este adevărat că am anunțat acum trei zile, atunci m-am înscris eu. Eu am anunțat de trei-patru luni că voi candida. Dacă nu știe un concurent de-al meu statutul ligii, ce să facă? Un candidat trebuie să respecte statutul și să-l propună un club cu 15 zile lucrătoare înainte. Eu m-am înscris în ultima sau penultima zi. Cel care concurează face ca Gică Popescu (n.r. - candidat la președinția FRF), anunță cu mult timp înainte, așa cum am anunțat eu. Dacă nu știe statutul, atunci ce caută la ligă? Pe 19 noiembrie mie îmi expiră mandatul, iar cine vrea să candideze se interesează", a spus Dragomir.

Președintele LPF a afirmat că Iorgulescu ar putea cere o derogare pentru a-și putea depune candidatura: "Să vină la mine să-mi ceară derogare în scris și mă mai gândesc."



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6062 secunde