Greu fără competiţii oficiale! CS Cleopatra, antrenamente pe timp de pandemie

805

Articole recomandate

Rugby-ul este, la ora actuală, cea mai afectată, nedreptăţită chiar disciplină sportivă în contextul pandemiei Covid-19. În timp ce fotbalul, handbalul, baschetul, luptele ori boxul şi-au reluat de ceva vreme competiţiile, practicanţii sportului cu balonul oval încă au interzis la meciuri!

Rugbiştii juniori de la CS Cleopatra Mamaia se antrenează, în aceste zile, cu gândul la campionatul care ar putea (re)începe, în cel mai fericit caz, abia luna viitoare.

„Efectuăm antrenamente pe plajă şi, cu acceptul conducerii Liceului cu Program Sportiv, pe terenul din «Badea Cârţan». Respectăm normele impuse de pandemie, lucrăm pe grupe de câte 10 copii.

Este greu, este foarte greu să menţii în formă jucătorii, fără să participe în competiţii. Şi vă dau un singur exemplu: generaţia 2005-2006 nu a disputat niciun meci oficial din decembrie 2019! Să sperăm că, după modelul celorlalte discipline, se vor relua şi campionatele de rugby. Se preconizează că Naţionalele de juniori U16 vor începe prin aprilie-iunie, în funcţie de evoluţia pandemiei.

O altă mare problemă cu care ne confruntăm este lipsa terenurilor de antrenament. După cum se ştie, stadionul «Constructorul-Cleopatra» a fost demolat, pe CFR, costurile de chirie sunt foarte mari, iar terenul din «Badea Cârţan» apare ca bază dezafectată pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului. Starea sa o cunoaşte toată lumea. Singurul teren omologat este cel din strada Primăverii, «Mihail Naca», pe care joacă Tomitanii”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele CS Cleopatra Mamaia, Victor Bezuşcu.

La rândul său, preşedintele de onoare al grupării constănţene, Cleopatra Chirondojan, a precizat că activitatea va continua în parametri de performanţă.

„Ne dorim să ne păstrăm rolul tradiţional, de pepinieră pentru cluburile de seniori din judeţ şi din ţară, dar şi pentru loturile naţionale. Copiii doresc să joace rugby, organizăm acţiuni de selecţie şi avem un protocol de colaborare cu cei de la Mihail Kogălniceanu. Ei au mini-rugby şi juniori U14, iar juniorii cu potenţial de creştere sunt îndrumaţi către clubul nostru.

Beneficiem şi de sprijinul administraţiei locale, proiectul nostru de finanţare merge mai departe”, a explicat Cleopatra Chirondojan.

XXX

Pe linia de educaţie sportivă, conducerea CS Cleopatra îşi doreşte continuitate în anul şcolar 2021/2022, în ceea ce priveşte clasa cu program special de rugby care funcţionează în cadrul Liceului Tehnologic „Gh. Duca”.

„Avem, la ora actuală, o clasă a IX-a şi o clasă a XII-a, la cea din urmă fiind elevi jucători de la CS Năvodari şi ACS Tomitanii. La toamnă, vor fi o clasă a X-a şi încă una de a IX-a, deja aprobată, prinsă în planul de şcolarizare. Ne dorim să avem continuitate în anul şcolar următor, iar din 2022/2023 putem lua în calcul şi alte variante, suntem deschişi la colaborare.

Sunt copii care deja şi-au anunţat intenţia de a fi cooptaţi în această clasă specială, înfiinţată cu mare greutate şi susţinută cu eforturi pe măsură”, a spus Victor Bezuşcu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6792 secunde