HCM Constanța și-a făcut debutul în Cupa EHF, ieri, la Sala Sporturilor, adversară fiindu-i formația slovacă HC Sporta Hlohovec, victoria revenindu-i campioanei României, cu scorul de 31-22 (17-12).
Alexandru Șimicu a deschis - și tot el a închis - tabela în prima repriză, cu două goluri după execuții fulgerătoare. Până în minutul 4, când HCM Con-stanța a "zburdat", HC Sporta Hlohovec nu înscrisese niciun gol, 4-0, dar a revenit din minutul 5 și până în minutul 17 a egalat, 10-10. Din acel moment, por-tarul Mihai Popescu împreună cu întreaga echipă s-au reorganizat și s-au opus cu suc-ces ofensivei slovace, astfel încât, până la finalul primei jumătăți de joc, Constanța n-a mai încasat decât două goluri, în timp ce Hlohovec a încasat șapte!
După pauză, HCM Constanța a călcat accelerația și s-a distanțat treptat, ducând avantajul la zece "lungimi": 29-19. Într-o atmosferă incendiară, în care publicul scanda pe ritmuri ale galeriei numele "gladiatorilor" constănțeni, campioana a încheiat și meciul en-fanfare.
Șimicu, Toma, Csepreghi, Criciotoiu, Buricea, Cristescu, Novanc, Somlea și Stavrositu și-au înscris numele pe lista marcatorilor HCM-ului, spre bucuria antrenorului Zvonko Sundovski.
"Este bine pentru echipă că am debutat cu o victorie acasă. Am învins deoarece ne-am informat cu privire la adversarul de azi, i-am analizat punctele forte și ne-am antrenat în funcție de acest lucru. Chiar dacă am avut un moment de cădere la început, toți jucătorii mei s-au descurcat bine. Îi felicit. Următoarea noastră oprire va fi în Franța, la întâlnirea cu Chambery Savoie Handball", a declarat tehnicianul HCM-ului.
"Am început cu dreptul. Am avut un public minunat. Hlohovec este o echipă care aleargă mult, dar am rezistat fizic. Acest meci ne-a dat un elan, o motivație în plus, dar ne-a arătat totodată și lucruri mai puțin bune la care trebuie să muncim", a spus căpitanul HCM Constanța, Laurențiu Toma.