Liga Națională de handbal masculin

Concurs HCM Constanța, victorie mare la Cluj

744

Articole de la același autor

Echipa de handbal masculin HCM Constanța a reușit un succes extrem de prețios, ieri, la Cluj: 26-21 (12-8) cu Uni-versitatea, într-o partidă contând pentru etapa a 15-a a Ligii Naționale. Formația antrenată de Ion Crăciun a condus permanent și, chiar dacă ardelenii s-au apropiat la un moment dat la un singur gol (16-17, min. 45), victoria nu i-a fost pusă în pericol, finalul de meci fiind gestionat perfect de dobrogeni. Pentru HCM, au marcat Csepreghi (7), Buricea (6), Novanc (4), Stamate, Mureșan și Toma (câte 3).
Celelalte rezultate ale rundei: CSM Satu Mare - U Bucovina Suceava 37-34, Poli Timișoara - Știința Bacău 23-24, HC Minaur Baia Mare - UCM HC Caraș Severin 22-23, HC Odorhei - CSM București 34-28, Dinamo Brașov - Steaua București 30-28, Pandurii Târgu Jiu - CSM Oradea 32-27.
În clasament, lideră este HC Odorhei (26 p), urmată de HCM Constanța (25 p) și UCM HC Caraș Severin (25 p), departajate de golaveraj.
Etapa viitoare (sâmbătă, 26 martie), la Sala Sporturilor, va avea loc marele derby al campionatului: HCM Constanța - HC Odorhei, învingătoarea urmând a deveni, în procent de 99,99%, campioană a României.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 07 Martie 2011
Stire din Sport : Nu mai pot bate pe nimeni!
Pagina a fost generata in 1.0125 secunde