HCM desființată de HC Odorhei, Tomis - egal dureros acasă

1263
Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, a suferit o înfrângere usturătoare, sâmbătă, în etapa a treia a Ligii Naționale, cedând cu 28-37 (13-18) în fieful lui HC Odorhei, echipă care a avut pe parcursul meciului și un avans de 12 goluri (31-19 în minutul 50). După această nouă evoluție modestă a HCM-ului, scaunul antrenorului Jovica Cvetkovic se clatină serios.
În etapa viitoare, HCM joacă sâmbătă, 18 septembrie, în Sala Sporturilor din Constanța, cu Minaur Baia Mare.
Nici fetele de la Tomis Constanța nu au avut motiv de bucurie în campionat, după ce au înregistrat doar un egal, 29-29
(14-13), ieri, pe teren propriu, la Medgidia, în etapa a doua a Ligii Naționale, contra nou-promovatei CSM București.
Deși s-au aflat la cârma partidei mare parte din meci, iar când mai erau patru minute conduceau cu 29-24, constănțencele au scăpat victoria printre degete, neștiind să gestioneze finalul. Pentru Tomis au înscris Tâlvâc 8, Barcan 6, Zamfir 6, Pătru 3, Rusu 3, Mateescu 2 și Pârâianu 1.
În runda a treia, Tomis evoluează pe terenul lui Oltchim Rm. Vâlcea. Altfel, două dintre jucătoarele constănțencelor, Mihaela Smedescu și Cristina Zamfir, vor fi prezente la reunirea lotului național, dar nu vor face deplasarea pentru Cupa Mondială de la Aarhus, urmând a participa cu Tomis la Cupa Mării Negre, de la Veliko Târnovo (Bulgaria).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3172 secunde