Joi seara, Deportivo Alaves s-a impus cu scorul de 10-0 în fața celor de la Real Murcia, într-un meci disputat în Cupa Spaniei.
Chiar dacă a început meciul de pe banca de rezervă, Ianis Hagi a făcut spectacol în Spania. Internaționalul român a intrat pe teren în minutul 61 și a ieșit la rampă în două rânduri, reușind să marcheze primele sale goluri în tricoul lui Deportivo Alaves.
Pentru prestația sa, Ianis Hagi a primit nota 8.2, potrivit site-ului de specialitate SofaScore. Cele mai mari calificative au fost obținute însă de Xeber Alkain și Jon Karrikaburu, care au fost notați cu 10.
În primul tur al Cupei Spaniei, Alaves a dat peste Deportivo Murcia, echipă din eșalonul al șaselea din fotbalul iberic.
Bascii au început fără Ianis Hagi în primul 11, iar la pauză aveau deja
3-0, datorită golurilor marcate de Rebbach (dublă) și Ruben Duarte.
În minutul 61, la scorul de 5-0, românul a fost introdus pe teren și și-a făcut imediat simțită prezența. După doar un minut petrecut pe teren și aflat la prima atingere de balon, Ianis a reușit să îl învingă pe goalkeeper-ul advers și să marcheze primul său gol pentru formația spaniolă.
După ce Jon Karrikaburu a reușit o „dublă” și a dus scorul la 8-0, fotbalistul împrumutat de la Rangers a ieșit din nou la rampă. Românul
l-a executat din nou pe Gil, din pasa lui Xeber Alakin.
Scorul final a fost stabilit de același Jon Karrikaburu, care a marcat în minutul 89.