Ghinion teribil!

Implicată într-un accident, Antoanela Manac a terminat ultima cursa din Peru

166
Implicată într-un accident, Antoanela Manac a terminat ultima cursa din Peru - antoanela-1572990328.jpg

Articole de la același autor

Antoanela Manac s-a aflat, timp de trei zile, în Peru, acolo unde a participat la Cupa Mondială din Lima, o competiție foarte importantă de triatlon. 


Sportiva constănțeană a fost însă urmărită de ghinion. Ea a avut un start bun și a evoluat foarte bine până în tura a doua, atunci când se afla în plutonul fruntaș la cursa de biciclete. Mai multe sportive au căzut, printre care și atleta de la malul mării. Chiar dacă știa că nu mai are nicio șansă la cucerirea unei medalii, Antoanela a continuat cursa, pentru că și-a dorit foarte mult să treacă linia de sosire. 


"La Cupa Mondială din Lima, am avut o evoluție foarte bună până în tura a doua de bicicletă din cele patru, unde, în plutonul fruntaș în care mă aflam, s-a căzut masiv și, din păcate, am căzut și eu. M-am ridicat și am continuat turele, chiar dacă am rămas singură, am tras de mine să termin cursa și mă bucur că am reușit asta. Rănile mele sunt superficiale și voi fi pregătită pentru următoarea cursă din Argentina la care voi participa peste o săptămână", a transmis Antoanela Manac. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3389 secunde