Ion Crăciun s-a răzgândit: "Este posibil să revin la antrenamente"

197
1
1 min citire
Ion Crăciun s-a răzgândit:
Duminica trecută, după meciul din etapa a treia a Ligii Naționale de handbal feminin, dintre CSU Neptun și ASC Corona 2010 Brașov, antrenorul grupării constănțene, Ion Crăciun, a declarat că vrea să își dea demisia. Deși cu inima îndoită, antrenorul înclina din ce în ce mai mult să părăsească echipa. Nu s-a pre-zentat la antrenamentele jucătoarelor și nici nu a mers cu ele în deplasare, la Baia Mare, unde Neptunul a fost învinsă, scor 23-36. Chiar dacă susținea că sunt șanse mici să rămână la echipe, după câteva discuții cu președintele clubului, Cornel Panait, Crăciun admite că este posibil ca, de săptămâna viitoare, să revină în sala de antrenament. "Cred că voi fi în continuare lângă echipă. Este posibil să revin la antrenamente. Am vorbit cu domnul Panait și faptul că mi-a spus să continui să caut jucătoare mi-a dat speranță. Este bine intenționat și dorește binele echipei. După discuțiile pe care le-am avut, se pare că lu-crurile vor intra pe făgaș normal. Tot ce vreau este să ne pregătim în liniște și să ne întărim echipa. Echipa este bine antrenată, dar nu e sudată, trebuie lucrat la omogenizare. Ne mai trebuie și jocuri de pregătire. Echipa e gândită bine, dar mai avem nevoie de jucătoare și să continuăm pregătirea pe linia asta", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Crăciun. Următorul meci pe care îl vor juca fetele de la CSU Neptun va fi pe data de 18 septembrie, contra jucătoarelor de la HCM Roman.

Comentează știrea

suporter Neptun
13 septembrie 2014
OK

Bine, nea Jane, nu te lasa, trebuie sa avem o echipa (buna) in LN - suntem alaturi de tine. Mult succes, tie si fetelor.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0355 secunde