"La Beijing, n-o să-mi reziste nici cubanezul, nici bulgarul"

433
Pugilistul constănțean Ionuț Gheorghe se pregătește pentru o medalie la categoria
64 kg a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Când lovește în sacul de box, Ionuț se gândește numai la Inocente Fiss Caraballosa și la Boris Georgiev, cei mai tari adversari ai săi de la JO, dar pe care spune că-i va bate.

În acest moment, Ionuț Gheorghe se află, alături de antrenorul său, Ilie Dascălu, în pregătire la Ploiești, unde pune accent pe sparring-uri, boxând cu mai mulți adversari pe meci.
Constănțenii au ajuns în Valea Prahovei miercuri, după o perioadă de două săptămâni de antrenamente la București, iar astăzi încheie și etapa "Ploiești". Urmează câteva zile la Constanța, după care, din 22 mai, pugilistul legitimat la CS Farul pleacă în Germania, pentru alte zece zile de pregătire spartană.
După Germania, Ionuț (24 de ani) va participa la puternicul turneu "Centura de Aur", la Constanța, un alt prilej foarte bun de pregătire pentru Olimpiadă. Medaliatul cu bronz la JO de la Atena din 2004 a câștigat ultimele cinci ediții ale "Centurii".
"M-am pregătit ireproșabil până acum. Mai am puțin până la Olimpiadă și trebuie să fiu în formă maximă. Vreau să iau o medalie la Beijing. Mă voi confrunta cu cei mai buni boxeri din lume, dar simt că a venit și timpul meu. O să fiu mai bun decât cei mai periculoși adversari ai mei, cubanezul Inocente Fiss Caraballosa și bulgarul Boris Georgiev", a declarat Ionuț, pentru "Cuget Liber".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7034 secunde