La sfârșitul săptămânii, la Costinești, vor avea loc întrecerile Cupei Unirii la fotbal în sală, competiție la care vor participa elevi reprezentând cluburi și instituții de învățământ din tot județul.
Concursul băieților este programat sâmbătă, 16 ianuarie, la start aliniindu-se patru echipe: Costinești, Chirnogeni, Selecționata Constanța / Costinești și Selecționata Negru Vodă. Meciurile încep la ora 10.30, finala fiind programată de la ora 14.00.
Formațiile feminine - Selecționata Costinești / Nisipari, SNC junioare, Chirnogeni, Selecționata Negru Vodă - vor intra în turneu duminică, 17 ianuarie, partidele urmând a se desfășura în intervalul orar 10.30-14.00.
"Fiecare echipă va fi formată din cinci jucători, plus portar, iar meciurile vor cuprinde două reprize a câte 30 de minute. Pentru campioane, am pregătit trofee, iar echipa fair-play, golgeterul, goal-keeper-ul și cel mai tehnic fotbalist al turneului vor primi premii speciale", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Zlate, membru al comitetului de organizare.