Miercuri seară, CSU Neptun a acces în semifinalele Cupei României la handbal feminin, după ce a învins pe HC Dunărea Brăila, scor 18-17 (10-9). În prima repriză, jocul a fost echilibrat, iar gazdele au reușit să intre la pauză cu un avantaj minim. În cea de-a doua parte a jocului, CSU Neptun s-a desprins și la trei goluri diferență, însă oaspetele au recuperat, 17-17. Finalul a fost dramatic, Adriana Stoian a înscris pentru 18-17, iar Paula Vișan a închis poarta, astfel încât con-stănțencele și-au adjudecat victoria într-un joc presărat cu multe greșeli, și de o parte și de alta.
Echipele calificate în semifinalele Cupei României sunt: CSU Neptun, CSM București, HCM Baia Mare și SCM Craiova.
Final Four-ul Cupei României va avea loc la Baia Mare, în perioada 25-26 aprilie.
Duminică, "universitarele" vor juca în etapa a 24-a a Ligii Naționale, în deplasare, contra Universității Cluj.
"Va fi un joc foarte greu și foarte important pentru noi. Încercăm să furnizăm o surpriză, poate scăpăm de stresul acesta. Nu mai avem presiunea publicului", a declarat antrenorul Ion Crăciun.
Manșa a 24-a începe de astăzi, cu meciul dintre SC Mureșul Târgu Mureș și CSM Ploiești. Iată partidele etapei: CSM București - HCM Râmnicu Vâlcea, CSM Unirea Slobozia - ASC Corona 2010 Brașov, HC Dunărea Brăila - HCM Roman, HC Zalău - HCM Baia Mare, SCM Craiova - Cetate Deva.