Liga I: Farul Constanța- Universitatea Craiova 1-0

346
Liga I: Farul Constanța- Universitatea Craiova 1-0 - far-1636302672.jpg

Articole de la același autor

Farul Constanţa a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal.

Adrian Petre (77) a marcat singurul gol al meciului, la prima sa atingere după intrarea pe teren, după o fază la care au mai colaborat doi jucători proaspăt introduşi de Gheorghe Hagi, Eduard Radaslavescu şi Ely Fernandes.

Meciul a avut două reprize complet opuse, Universitatea dominând-o pe prima, în care şi-a creat câteva ocazii bune, prin Jovan Markovic, în timp ce Farul a fost mai incisivă după pauză, ratând câteva situaţii clare înainte de a deschide scorul. Universitatea a avut şansa egalării, însă portarul Marian Aioani s-a opus senzaţional reluării lui Andrei Ivan, cu călcâiul, din doar câţiva metri.


Radu Boboc a primit un tricou cu omagial înainte de partidă, pentru meciul său cu numărul 100 la echipa de la malul Mării.

Potrivit Agerpres, Universitatea venea după cinci victorii consecutive în campionat şi şapte în toate competiţiile. Acesta este şi primul meci după seria de şapte în care craiovenii nu au marcat, însă rămân echipa cu cel mai bun atac din Liga I.

FC Farul Constanţa - Universitatea Craiova 1-0 (0-0), Academia Gheorghe Hagi - Stadion Central - Ovidiu

A marcat: Adrian Petre (77).

Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Andrei Constantinescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Marcel Bîrsan (Bucureşti)


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4087 secunde