Echipa națională de fotbal a României a suferit, sâmbătă seară, prima înfrângere în fața reprezentativei Ucrainei din istoria întâlnirilor directe, scor 2-3 (0-1), într-o partidă amicală, disputată la Lvov.
Gazdele au deschis scorul în min. 16, prin Aliev, al cărui șut de la 35 de metri l-a făcut mat pe Lobonț. Goal-keeper-ul tricolorilor, care nu degeaba face tușa la Roma, a calculat greșit traiectoria balonului și este unicul responsabil pentru golul încasat.
După pauză, odată cu intrarea cuplului Cociș / D. Niculae, jocul naționalei a căpătat un plus de vigoare. Tamaș a adus egalarea în min. 56 (gol senzațional, "trasor" de la 40 de metri), iar nouă minute mai târziu, D. Niculae și-a făcut datoria de vârf, înscriind cu un șut din alergare, în diagonală.
Din păcate, atunci când suporterii visau mai frumos, defensiva naționalei ne-a adus aminte că suntem români. Konoplianka a restabilit egalitatea în min. 77, după o fază la care apărătorii se gândeau probabil la crocodili, iar Chivu a deviat în propria poartă un balon centrat de pe banda dreaptă, 2-3 în min. 80.
După meci, selecționerul Răzvan Lucescu a atacat dur arbitrajul, spunând chiar că a avut informații conform cărora România urma să fie defavorizată.
"Nu am comentat arbitrajele, nu m-am plâns niciodată, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r. - sâmbătă) a fost revoltător. Chiar acum patru zile, am avut o discuție cu tata (n.r. - Mircea Lucescu, antrenorul Șahtior-ului Donețk), discutam că e un meci acasă, că au nevoie de victorie, și mi-a zis să mă aștept la un arbitraj ostil. Așa a fost, din păcate. Și-au bătut joc de munca acestor băieți. Au fost multe măgării ale arbitrilor la această partidă. Am avut jocul în mână, dar am pierdut și încerc un sentiment de frustrare", a spus Lucescu jr.
Selecționerul român a precizat că echipa sa a fost taxată în momentele bune pe care le-a avut în joc.
"Am avut momente mai proaste, dar am avut și momente bune. Culmea e că, atunci când am avut momente bune, am fost taxați. E un meci amical, din care rămânem cu lucruri frumoase, pot să apreciez evoluția lui Bilașco, mi-a plăcut foarte mult și Cociș, care a fost foarte disciplinat tactic", a explicat Răzvan Lucescu.
România: Lobonț, Maftei, Tamaș, Chivu, Raț, M. Roman (Deac ’78), Rădoi, Ghioane (Cociș ’46), Cr. Tănase (Răduț ’85), Bilașco (Mazilu ’83), A. Cristea (M. Niculae ’46).