Daniel Asaftei aduce Constanței primul titlu de campion mondial la kempo

Mai puternic decât "marele Urs"

559
Mai puternic decât

Articole de la același autor

După ce a câștigat, în urmă cu câțiva ani, titlul de campion mondial de karate la juniori, sportivul constănțean Daniel Asaftei, de la CS Marina - Academia Navală "Mircea cel Bătrân", a cucerit titlul suprem și la seniori, de data aceasta la kempo. Asaftei s-a clasat pe primul loc la Campionatele Mondiale de la Sankt Petersburg (Rusia), în proba de knock-down, categoria de greutate 70 kg. "Au fost, în total, patru meciuri, cu adversari din Uzbekistan, Algeria, Cecenia și, în marea finală, Rusia. Cu excepția primei lupte, în care am învins rapid, în 15 secunde, toate celelalte au fost echilibrate, terminându-se cu victoriile mele la puncte", a declarat, pentru "Cuget Liber", proaspătul campion mondial. Tot la Mondialele din Rusia, Daniel Asaftei a mai obținut o medalie de argint, în proba de mixt-fight. Aici, sportivul antrenat de maestrul Aurel Simionescu s-a impus în primele trei dispute, însă a pierdut în finală, în fața unui "gigant" rus. Turneul a fost foarte dificil, iar performanța constănțeanului este remarcabilă, în condițiile în care, la această probă, a luat parte și rusul Maxim Dubasov, cel care are în palmares patru titluri de campion mondial, iar acesta a fost eliminat prematur din concurs! La Campionatele Mondiale de la Sankt Petersburg, România a fost reprezentată de o delegație alcătuită din 30 de sportivi și antrenori, titlul suprem obținut de Daniel Asaftei fiind o premieră pentru sportul constănțean. "A fost greu, dar m-am pregătit cu cea mai mare seriozitate pentru Mondiale. Vreau să le mulțumesc pe această cale celor care au avut încredere în mine și m-au susținut, societăților Vladiprest și Navtron", a spus campionul. Următoarea competiție la care Asaftei va participa va avea loc în luna septembrie: Campionatul Național de kempo full-contact.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 06 Ianuarie 2011
Stire din Sport : Soldatul universal
Pagina a fost generata in 0.2341 secunde