Mâine, start în Turul Dobrogei la ciclism

182
Mâine, start în Turul Dobrogei la ciclism - maine-1402421963.jpg

Articole de la același autor

În perioada 12-15 iunie, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Consiliul Județean și Primăria Constanța, în parteneriat cu Clubul de ciclism 2000 Bilal Constanța și Federația Română de Ciclism, organizează cea de-a 15-a ediție a Turului ciclist al Dobrogei, competiție adresată sportivilor licențiați (un prolog și patru etape în linie), dar și celor amatori (un prolog și două etape).
 
Astfel, joi, 12 iunie, de la ora 10,00, va avea loc un prolog contratimp individual, în Mamaia, între Hotelul Caraiman și Aqua Magic, în lungime totală de 5 km, pentru ca, de la ora 15,00, să se dea startul festiv din fața Sălii Sporturilor, iar la ora 15,30, startul tehnic, de la borna 5+500 de pe DN39, al celei dintâi etape în linie, pe 80 km, pe traseul Constanța - Cumpăna - Agigea - Eforie Nord - Eforie Sud - Mangalia și retur. 


Vineri, de la ora 10,30, se dă startul în etapa a doua, Constanța - Agigea - Techirghiol - Movilița - Topraisar - Mangalia - Constanța (130 km), pentru ca sâmbătă să se dispute etapa a treia, Constanța - Valu lui Traian - Adamclisi - Constanța (120 km, pe DN3). 


Conform Agerpres, competiția, la care participă cei mai buni sportivi din România, echipe din Bulgaria și Republica Moldova, se încheie duminică, 15 iunie, cu un circuit pe bulevardul Aurel Vlaicu, 30 km, sub forma unui criterium cu sprinturi intermediare la cinci tururi, câștigătorul fiind desemnat prin adițiune de puncte. 


Pentru amatorii de ciclism, care se vor întrece pe categorii de vârstă (până la 18 ani, 19-39 ani și peste 40 ani), precum și la feminin, unde concursul este Open, sunt prevăzute etape sâmbătă și duminică. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 06 Martie 2014
Stire din Sport Internațional : Kirill Sveshnikov, suspendat
Pagina a fost generata in 0.618 secunde