Mălina Călugăreanu vrea un loc în primele opt la floretă, dar visează la o medalie

174
2 min citire
Mălina Călugăreanu vrea un loc în primele opt la floretă, dar visează la o medalie - malina-floreta-1720523722.jpg
Mălina Călugăreanu, singura reprezentantă a scrimei româneşti la JO 2024 de la Paris, a declarat că îşi doreşte o medalie, dar mai realist ar fi un loc între primele opt în proba individuală de floretă.
Mălina Călugăreanu, 27 ani, legitimată la CSA Steaua, cea mai bună sportivă a anului 2023 din scrima românească, va participa la a doua ei Olimpiadă, după cea de la Rio din 2016 (locul 34), unde a obţinut biletul tot în urma unui turneu de calificare. La Tokyo putea să se califice din aceeaşi ipostază, dar emoţiile au fost prea mari. La turneul de calificare pentru JO de la Paris a fost foarte bine pregătită, atât fizic şi tactic, dar mai ales mental şi a prins un nou bilet olimpic.
Federaţia nu mi-a impus o performanţă anume. Chiar toată lumea mi-a spus să mă bucur de procesul acesta de pregătire pentru Olimpiadă şi când ajung acolo să dau tot cea am mai bun şi să fiu bucuroasă că sunt acolo. Pentru că atunci când te duci cu sufletul deschis şi surprizele pot apărea. Ca orice sportiv care ajunge acolo, bineînţeles că îmi doresc o medalie. Este foarte grea de obţinut această medalie, dar nu vreau să mă apuc eu acum să promit marea cu sarea şi luna de pe cer. Eu mi-aş dori să fiu undeva în primele opt, pentru că un loc în primele opt ar reprezenta o confirmare că aş putea să mai continui încă un ciclu olimpic. Dacă eu ajung acolo în primele opt este clar că am ceva bun şi lucrurile au mers într-o direcţie foarte bună în grupul nostru şi atunci îmi păstrez şi poziţia din clasamentul actual de la nivel mondial. În momentul de faţă sunt pe locul 26 în clasamentul mondial. Asta este cea mai bună clasare pe care am avut-o la seniori. Ţin minte că la Rio eram pe locul 76. Aş putea să păstrez această poziţie, poate, de ce nu, chiar să mai urc câteva locuri şi încetul cu încetul să ajung în primele 16, ca să îmi fie mult mai uşor în competiţii de Cupă Mondială sau la Campionate Mondiale. Şi acum când mă gândesc la Rio sunt copleşită de emoţie şi de bucurie, a fost frumos, am căpătat experienţă, dar acum îmi doresc să ajung la Paris şi să arăt de ce sunt cu adevărat în stare", a spus medaliata cu bronz la Jocurile Europene din 2023.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0372 secunde